Galerie Foto China a lansat prima navă din lume care folosește inteligența artificială. Experții se tem că poate fi folosită în scop militar

Data actualizării: Data publicării:
nava china inteligenta artificiala
China a lansat prima navă din lume care folosește inteligența artificială. FOTO: captură youtube

China a lansat o navă fără echipaj, care poate să transporte zeci de drone. Nava, numită Zhu Hai Yun, folosește un sistem de inteligență artificială pentru a naviga autonom. Beijingul spune că este vorba despre un instrument de cercetare marină, dar experții sugerează că nava ar putea fi folosită în scop militar.

China a lansat primul transportator de drone fără echipaj din lume care folosește inteligența artificială pentru a naviga autonom, scrie Insider. 

Oficial, Beijingul a descris-o ca având ca scop cercetarea marină, dar unii experți au spus că nava are potențialul de a fi folosită ca navă militară.

Nava Zhu Hai Yun are peste 88 de metri lungime, 13,7 metri lățime și 6 metri  adâncime și poate transporta zeci de drone aeriene, maritime și subacvatice, cu diferite instrumente de observare.

China a lansat prima navă din lume care folosește inteligența artificială. FOTO: Twitter
China a lansat prima navă din lume care folosește inteligența artificială. FOTO: Twitter

Nava a fost descrisă ca fiind „prima navă inteligentă fără pilot din lume”. 

„Beneficiul imediat declarat de China este colectarea de date”, a declarat expertul în strategii internaționale Matthew Funaiole. „Din punct de vedere pur științific, așa cum susține China, am putea vedea drone (atât de suprafață, cât și submarine lansate de pe Zhu Hai Yun) care să ajute la prevenirea și atenuarea efectelor dezastrelor climatice, la monitorizarea mediului etc.”.

Cu toate acestea, nava ar putea fi folosită și de armata chineză pentru a aduna informații în Marea Chinei de Sud, a adăugat Funaiole, care a spus că rareori poți ști în mod cert care sunt intențiile Chinei. „Când avem de-a face cu China, rareori avem o perspectivă clară asupra intențiilor sale, dar, așa cum am văzut legat de acțiunile sale în Marea Chinei de Sud, acțiunile științifice pot fi un precursor sau pot sprijini în alt mod obiectivele militare”, a precizat Funaiole.

Nava a fost prezentată pentru prima dată în mai, dar este de așteptat să fie livrată până la sfârșitul anului 2022, după finalizarea testelor pe mare.

Nava va fi controlată de la distanță și poate călători cu o viteză maximă de 32 de kilometri pe oră, potrivit constructorului naval.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri