China a trimis nave de război în apropierea Taiwanului după ce președinta insulei s-a întâlnit cu șeful Camerei Reprezentanților în SUA

Data actualizării: Data publicării:
china nava 1
Ministerul apărării din Japonia a transmis o imagine cu portavionul chinez Shandong în apele Oceanului Pacific. Foto: Profimedia Images

Taiwanul a anunţat că a detectat joi dimineaţă trei nave de război şi un elicopter anti-submarin în apropierea insulei autonome, după întâlnirea dintre preşedinta sa, Tsai Ing-wen, şi preşedintele Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA, Kevin McCarthy, în California, transmite AFP, preluată de Agerpres. 

"Un aparat al Armatei Populare de Eliberare şi trei nave ale Marinei Armatei Populare de Eliberare au fost detectate la ora locală 06.00" (miercuri, 22.00 GMT), a anunţat ministrul apărării din Taiwan într-un comunicat. 

"Forţele armate au supravegheat situaţia şi au însărcinat aeronavele Combat Air Patrol taiwaneze, navele Marinei şi sistemele de rachete terestre să răspundă acestor activităţi", a adăugat el. 

Preşedinta Taiwanului, dintr-un partid care pledează în mod tradiţional pentru independenţa insulei - o linie roşie absolută pentru China - a avut o întrevedere miercuri cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor la Biblioteca Prezidenţială Ronald Reagan din Simi Valley, lângă Los Angeles, în pofida repetatelor ameninţări de ripostă emise de Beijing în ultimele săptămâni.

McCarthy Tsai Ing-wen sua air force one taiwan
Președintele Camerei Reprezentanților SUA, Kevin McCarthy, s-a întâlnit miercuri cu președinta Taiwanului Tsai Ing-wen - Simi Valley, California. Foto: Profimedia Images

 

Beijingul a promis joi "măsuri hotărâte şi eficiente pentru a-şi proteja suveranitatea naţională şi integritatea teritorială". 

China a lansat manevre militare fără precedent în jurul Taiwanului în august, când democrata Nancy Pelosi, predecesoarea lui McCarthy, a vizitat Taiwanul. 

Consiliul pentru Afaceri Continentale (MAC) de la Taipei, organismul suprem al insulei de elaborare a politicilor faţă de China, a acuzat miercuri Beijingul că "îngreunează" comerţul în Strâmtoarea Taiwan, procedând la inspecţii la faţa locului ale navelor de marfă şi de pasageri. 

Autorităţile maritime chineze anunţaseră anterior că îşi intensifică patrularea în apele separând insula de China continentală, fără a oferi detalii suplimentare. 

"Acţiunea părţii chineze agravează deliberat tensiunile dintre cele două maluri ale strâmtorii", a declarat MAC. 

"Este o încălcare flagrantă a acordului de transport maritim între cele două maluri ale strâmtorii şi a practicilor maritime, care va avea un impact negativ important asupra traficului normal" dintre cele două maluri, potrivit sursei citate de AFP.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Soţia lui Mihai Leu, dezvăluire cutremurătoare! Ce s-a întâmplat chiar înainte să moară: 'I-am zis să se...
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Adevărul despre zvonurile potrivit cărora Enrique Iglesias și Anna Kournikova ar urma să-și mărească familia...
Film Now
Michael Madsen, o viață între succes și suferință. S-a stins cu două dorințe neîmplinite. Prieten: „Părea un...
Adevarul
Canicula ne topește mintea. Ce face căldura extremă cu sănătatea psihică fără să-ți dai seama. Ponturi și...
Newsweek
Creșterea pensiilor de la Marea Recalculare, anulată. Pensiile speciale au crescut cu 1.500 lei
Digi FM
Admitere liceu 2025: cum se calculează media și ce trebuie să știe elevii după Evaluarea Națională
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Par desenate, dar sunt reale. Cum arată puii de axoloți, cele mai bizare și adorabile ființe din apă
Film Now
Dosarul șocant în care Michael Madsen și-a acuzat soția că și-ar fi împins fiul la sinucidere a reapărut după...
UTV
Ianis și Elena Hagi, ședință foto emoționantă înainte să devină părinți. Vezi primele imagini cu burtica de...