China cenzurează manualele școlare din Hong Kong: Copiii sunt avertizați că vor fi pedepsiți dacă protestează

Data publicării:
Elev la examen în Hong Kong
Foto: Getty Images

Editurile din Hong Kong au primit instrucțiuni să elimine trimiteri și mențiuni ale conceptului de separație a puterilor în stat sau ideii de slogan de protest din manuele școlare care sunt folosite în metropolă, relatează The Guardian.

Șase edituri au primit solicitări cu privire la modificări pe care trebuie să le facă în manualele școlare în acest an, relatează presa locală din Hong Kong și China, miercuri. Măsura vine în contextul noii legi pentru securitate adoptată de China în Hong Kong prin care autonomia fostei colonii britanice este, în esență, eliminată.

South China Morning Post a făcut o comparație între manuale și a observat că editorii au eliminat fraze precum „separația puterilor în stat” în secțiuni despre Hong Kong, dar și ilustrații cu protestatari. Unul dintre manuale specifică faptul că protestatarii care încalcă legea vor fi pedepsiți.

Cheung Yui Fai, membru al consiliului executiv al sindicatului profesorilor, a declarat pentru The Guardian că încercările guvernului de a cenzura manualele școlare au început deja de ceva timp.

„În Hong Kong presiunea politică este foarte mare asupra profesorilor. Doar dacă ești suficient de curajos le poți spune adevărul studenților și să îi îndrepți spre o discuție mai completă despre probleme sociale”, a spus el.

Editor: Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mirabela Grădinaru a apărut în public în pantaloni sport şi tricou, cetăţenii au sărit imediat! Gestul...
Digi FM
Cum arată azi Cybill Shepherd, faimoasa actriță din „Maddie și David”. Fosta colegă a lui Bruce Willis...
Pro FM
LeAnn Rimes, dezvăluiri despre începutul controversatei relații cu Eddie Cibrian, în 2008. Amândoi au...
Film Now
Care e, de fapt, numele de familie al lui Tom Cruise. Motivul dureros pentru care a renunțat la el. Nu a avut...
Adevarul
Un drog legal, care face ravagii în SUA, s-ar putea răspândi rapid și în Europa. „E ca o epidemie”
Newsweek
Ministrul Muncii nu a fost de acord cu CASS la pensie. Va vota moțiunea contra Bolojan. Ce șanse are
Digi FM
„Superbă!”. Selena Gomez, imaginea eleganței într-o rochie care i-a evidențiat talia tot mai subțire, la o...
Digi World
Oamenii de ştiinţă au descoperit genele asociate cu sindromul oboselii cronice. Principalele simptome ale...
Digi Animal World
De ce adoră pisicile să doarmă pe beton. Un expert în comportamentul animalelor explică această obsesie a...
Film Now
Cameron Diaz, la plimbare în NYC. Zâmbet larg, nicio urmă de machiaj, haine lejere. „Nu mă deranjează...
UTV
Cătălin Măruță și Andra se bucură de vara în casa lor din Marbella: „Nu-i hotel, nu-i chirie. E locul nostru”