China interzice construirea de zgârie-nori de peste 500 de metri înălţime

Data publicării:
Zgârie nori China
Zgârie nori în Beijing. Sursa foto: Profimedia Images

Autorităţile chineze au interzis construcţia de zgârie-nori mai înalţi de 500 de metri şi au limitat de asemenea ridicarea de blocuri turn de peste 250 de metri, informează miercuri mass-media locale citate de EFE.

Comisia Naţională pentru Dezvoltare şi Reformă, principalul organism de planificare economică al ţării, a informat că nu va mai aproba construcţia de clădiri de peste 500 de metri înălţime, în timp ce blocurile turn de 250 de metri înălţime vor fi "strict" limitate şi vor fi revizuite mai riguros măsurile de protecţie împotriva incendiilor.

China deţine 44 dintre cele mai înalte 100 de clădiri din lume, potrivit Consiliului pentru Clădiri Înalte şi Habitatul Urban (CTBUH ).

Atât Beijing cât şi Shanghai, Canton şi Shenzhen au fiecare câte un zgârie-nori ce figurează în top 10 al celor mai înalte clădiri din lume.

Cu toate acestea, în unele cazuri promotorii reuşesc cu greu să atragă clienţi pentru închirierea de birouri în aceste clădiri, scrie Agerpres.

Turnul din Shanghai, cea mai înaltă clădire din China de 632 de metri înălţime, a fost finalizat în 2016, însă jumătate dintre etajele sale erau goale în 2018.

În 2020, gradul său de ocupare s-a ameliorat, ajungând până la 70%.

Există şi unele preocupări referitoarea la securitatea structurii acestor zgârie-nori.

În urmă cu două luni, SEG Plaza, o clădire de 72 de etaje din Shenzhen a fost zguduită de mai multe trepidaţii care au determinat evacuarea sa.

Blocul turn a rămas de atunci închis, în timp de autorităţile încearcă să determine originea acestor trepidaţii.

Potrivit presei, motivul ar putea fi faptul că această clădire nu a fost prevăzută cu amortizoare împotriva vibraţiilor.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Tesla i-a salvat viața în mijlocul incendiului din Los Angeles: Funcția secretă care l-a ajutat să scape din...
Digi FM
Ce este „Schema 1800”, noua înșelătorie care circulă pe WhatsApp
Pro FM
Anca Țurcașiu, mesaj emoționant din Filipine, unde e în concediu: „Există dragoste!” Fanii: „V-ați găsit la...
Film Now
Maria Shriver, imagini sfâșietoare cu dezastrul lăsat în urmă de incendiile din Los Angeles: „Oamenii au...
Adevarul
Un profesor universitar explică de ce Georgescu, Simion și Şosoacă nu sunt suveraniști: „Vorbim de polul...
Newsweek
Pensiile vor fi indexate din septembrie. Care pensionari iau 2.000 lei în această primăvară? SURSE
Digi FM
Kate Middleton împlinește 43 de ani. Ce planuri ar avea prințesa de Wales după ce a scăpat de cancer
Digi World
Rezultatul uimitor al unui singur pahar cu lapte băut zilnic. Calciul din lapte ne poate proteja de o boală...
Digi Animal World
Momentul când un pompier mângâie un câine în timp ce se luptă cu incendiu din Los Angeles. Imaginile sunt...
Film Now
De ce s-a simțit „ușurată” fosta soție a lui Hugh Jackman când a văzut pozele cu el și noua lui iubită: "A...
UTV
Cu cine isi petrece Mario Fresh vacanta din Bali