China își înfometează minoritățile cu lockdown-uri anti-Covid draconice: „Ne tratează ca pe animale sau pur și simplu vor să murim?”

Data publicării:
chinezi la testare Covid în Guizhou
Foto: Profimedia Images

Zeci de milioane de oameni se află din nou în lockdown în cel puțin 30 de regiuni din China, iar în unele zone, locuitorii se plâng că nu mai au mâncare și produse esențiale – în Xinjiang, în particular, locuitorii uiguri se plâng că au rămas fără mâncare, iar unii dintre ei spun că au nevoie de ajutor medical, însă că nu se pot deplasa din cauza lockdown-ului, relatează BBC.

„Au trecut deja 15 zile, am rămas fără făină, fără orez, fără ouă. De mai multe zile am rămas fără lapte pentru copii”, spune unul dintre locuitorii din vestul regiunii Xinjiang, o regiune populată majoritar de uiguri musulmani.

Autoritățile chineze încearcă să oprească mai multe focare locale de Covid înainte de congresul Partidului Comunist Chinez, care va avea loc în octombrie.

Politica „Zero Covid” a Chinei a însemnat lockdown-uri draconice în orașe și regiuni cu milioane și zeci de milioane de locuitori. Toate acestea în ciuda faptului că țara înregistrează doar câteva sute de cazuri zilnic. Luni, China a raportat 949 de cazuri noi în toată țara.

În ciuda dictaturii și a sistemului autoritar, politicile draconice au dus la critici și la proteste din partea cetățenilor.

În Xinjiang, după un lockdown lung de mai multe săptămâni în Regiunea Autonomă Kazahă din apropierea graniței cu Kazahstan, oamenii au început să ceară cu disperare ajutor pe rețelele sociale.

Într-una dintre postări, un bărbat uigur cerea cu disperare ajutor, spunând că cei trei copii ai săi nu au mai mâncat de trei zile.

În orașul Yining a fost publicat online un document în care apar 300 de cereri urgente de ajutor pentru alimente, medicamente și alte provizii sanitare.

„Am rămas fără bani să cumpărăm ce avem nevoie. Soția mea este însărcinată și avem alți doi copii. Am rămas fără combustibil, iar soția mea are nevoie de un control medical”, a spus un alt locuitor al regiunii.

Xinjiang are o populație mixtă – în jur de 45% dintre locuitorii săi sunt uiguri musulmani, în timp ce etnicii chinezi formează 42% din populație.

Veștile din regiune vin în condițiile în care un raport ONU făcut public la începutul lunii arăta că regimul de la Beijing a comis „serioase încălcări ale drepturilor omului” în Xinjiang, cu precădere împotriva minorității musulmane.

În provincia Guizhou, autoritățile chineze au închis o întreagă regiune de 500.000 de locuitori fără un anunț prealabil, blocându-i pe oameni în case nepregătiți.

„Nu putem cumpăra nimic online pentru că nu se fac livrări, iar supermarketurile sunt închise. Guvernul ne tratează ca pe animale sau pur și simplu vrea să murim?”, se întreabă un utilzator pe platformă chinezească Weibo, conform The Guardian.

Între timp, Chengdu, capitala provinciei Sichuan, este cel mai mare oraș chinez care s-a închis complet, de la ultimul lockdown draconic similar din Shanghai.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mirabela Grădinaru a apărut în public în pantaloni sport şi tricou, cetăţenii au sărit imediat! Gestul...
Digi FM
"Fraților, viteza și prostia se plătesc". Magicianul Robert Tudor a rămas fără permis după ce a fost prins la...
Pro FM
Jennifer Lopez, „atacată” de un greier uriaș pe scenă în Kazahstan. Reacția artistei a devenit virală: „Mă...
Film Now
A murit mama actorului Brad Pitt. Jane Etta Pitt avea 84 de ani. Mesajul emoționant postat de nepoata ei
Adevarul
Diplomați mahmuri, cozi la toalete și ploșnițe în paturile liderilor lumii. Ce nu se spune despre conferința...
Newsweek
Casa de Pensii anunță orele la care virează, mâine, pensia pe card. „Am făcut transferurile”
Digi FM
“Vrăjitoarea Claudia” și “vrăjitoarea Maria” au înșelat o persoană cu 30.000 de euro. Cum amenințau victima...
Digi World
Semnele insolației și ale șocului termic. Cum le recunoști și cum intervii rapid
Digi Animal World
Descoperirea incredibilă a unei familii după ce a adoptat un câine: «Am țipat în sala de conferințe». Ce a...
Film Now
David Justice, primul soț al lui Halle Berry, dezvăluie motivul pentru care a decis să o părăsească pe...
UTV
Cătălin Măruță și Andra se bucură de vara în casa lor din Marbella: „Nu-i hotel, nu-i chirie. E locul nostru”