China numește un nou ministru la Apărare și exclude din Congresul Național nouă responsabili ai armatei

Data actualizării: Data publicării:
Xi Jinping arată cu degetul
China numește un nou ministru la Apărare și exclude din Congresul Național nouă responsabili ai armatei . Foto: Profimedia Images

China a exclus din parlamentul său nouă responsabili militari, printre care patru generali din unitatea însărcinată cu rachetele strategice, într-o vastă remaniere care intervine în urma numirii unui nou ministru al apărării vineri.

Decizia, anunţată vineri seara de agenţia oficială de presă Xinhua după o sesiune a Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez la putere, nu a fost explicată până în prezent.

Eşaloanele înalte ale armatei chineze par a fi în plină restructurare de la dispariţia din spaţiul public la sfârşitul lunii august a lui Li Shangfu, numit ministru al apărării în martie, apoi demis oficial în octombrie.

În cele din urmă, Dong Jun a fost numit vineri nou ministru al apărării, punând capăt lunilor de post vacant în această poziţie strategică.

Încă din iulie, autorităţile au anunţat că vor numi o nouă conducere la unitatea însărcinată cu rachetele strategice, în special nucleare. Media au informat la acea dată despre o anchetă de corupţie implicându-l pe fostul său şef al unităţii.

Cei nouă responsabili excluşi vineri din Congresul Naţional al Poporului, parlamentul chinez, au fost membri nealeşi ai acestuia. Demiterea lor "sugerează că (persoanele demise) fac obiectul unei anchete şi confirmă anumite zvonuri care circulă pe această temă", estimează firma de consultanţă SinoInsider, cu sediul în Statele Unite şi specializată în politică chineză.

Pentru analistul Lyle Morris, de la think tank-ul american Asia Society, a existat o "legătură între aceşti ofiţeri şi Li Shangfu". Noul titular al portofoliului, Dong Jun, a fost până în prezent comandantul marinei, funcţie pe care a deţinut-o din august 2021.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...