CIA intră pe fir în cazul asasinării jurnalistului Jamal Khashoggi
Data publicării:
Serviciile de informaţii ale Turciei (MIT) i-au transmis directoarei Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) a SUA, Gina Haspel, elementele strânse în cadrul anchetei privind moartea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, a relatat miercuri un ziar al puterii de la Ankara, Sabah, citat de AFP, transmite Agerpres.
Potrivit Sabah, unul dintre principalele cotidiene din Turcia care publică „scurgerile'' de informaţii turceşti de la izbucnirea scandalului referitor la dispariţia lui Khashoggi, MIT a informat-o pe dna Haspel în legătură cu probele legate de moartea jurnalistului saudit.
Ziarul scrie că MIT i-a arătat directoarei CIA „imagini video şi înregistrări audio'' şi i-a transmis „elementele obţinute în cursul percheziţiei la consulatul general şi la reşedinţa consulului Arabiei Saudite (la Istanbul)''.
Jamal Khashoggi (59 de ani), un editorialist respectat care colabora cu The Washington Post, a fost ucis pe 2 octombrie în consulatul general al ţării sale din Istanbul.
În zilele care au urmat dispariţiei lui Khashoggi, ziare turceşti, inclusiv Sabah, au raportat că anchetatorii turci au intrat în posesia unor înregistrări video şi audio care arată că jurnalistul a fost torturat, ucis şi apoi corpul său a fost dezmembrat.
Existenţa acestor documente nu a fost în schimb niciodată recunoscută oficial de către Ankara şi preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, nu a făcut referire la acestea într-un lung discurs marţi privind cazul Khashoggi.
Potrivit Sabah, Gina Haspel, spioană de carieră, turcofonă şi care a preluat conducerea CIA în aprilie, a avut printre altele „convorbiri la nivel înalt'' la Ankara, unde a aterizat marţi.
Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale
Noi și partenerii noștri 102 stocăm și/sau accesăm informații pe dispozitivul dvs., precum identificatorii cookie unici pentru prelucrarea datelor cu caracter personal. Puteți accepta sau gestiona alegerile dvs. făcând clic mai jos sau în orice moment, pe pagina cu politica de confidențialitate. Aceste alegeri vor fi raportate partenerilor noștri și nu vă vor afecta navigarea.Mai multe detalii
Noi si partenerii nostri (retelele de socializare si agentiile de publicitate partenere, precum si furnizorii nostri de servicii de date analitice) prelucram date pentru a permite website-ului sa functioneze, pentru a personaliza continutul si anunturile publicitare afisate in functie de interesele si/sau profilul dvs., pentru a va oferi functionalitati aferente retelelor de socializare si pentru a analiza traficul pe website. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Aceste drepturi pot fi exercitate prin modalitatea indicata aici. Prin click pe “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tuturor Tehnologiilor de tip Cookie, care implica inclusiv acceptul dvs. cu privire la stocarea/accesarea informatiilor de catre Vendor-ii cu care colaboram. Prin click pe “VREAU SA MODIFIC SETARILE INDIVIDUAL” puteti schimba preferintele in mod individual, mai putin cele legate de cookie strict necesare pentru functionarea website-ului.
Atât noi, cât și partenerii noștri prelucrăm datele pentru a oferi:
Stocarea și/sau accesarea informațiilor de pe un dispozitiv. Utilizarea profilurilor pentru selectarea conținutului personalizat. Dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor. Măsurarea performanței reclamelor. Utilizarea profilurilor pentru selectarea publicității personalizate. Crearea profilurilor de conținut personalizat. Crearea profilurilor pentru publicitate personalizată. Măsurarea performanței conținutului. Înțelegerea publicului prin statistici sau combinații de date din surse diferite. Utilizarea de date limitate pentru a selecta publicitatea. Utilizarea datelor limitate pentru a selecta conținutul. Date precise de geolocație și identificarea prin scanarea dispozitivului.