CNN: Piese fabricate de 13 companii americane au fost găsite într-o dronă iraniană folosită de Rusia în Ucraina

Data publicării:
anchetatori din ucraina analizeaza o drona doborata
Dronă iraniană, doborâtă în Ucraina FOTO: Profimedia Images

Piese fabricate de 13 companii din SUA au fost găsite în rămăşiţele uneia dintre dronele iraniene pe care Rusia le-a folosit pentru a bombarda ţinte în Ucraina, relatează CNN, potrivit Agerpres.

Media americane, citând surse din serviciile secrete ucrainene, scriu că aceste piese au fost găsite în fragmentele unei drone, doborâtă în Ucraina în toamnă, iar datele obţinute au fost comunicate de către Kiev responsabililor guvernului american la sfârşitul anului trecut.

Luna trecută, Casa Albă a creat un grup de lucru pentru a investiga modul în care tehnologia americană şi occidentală, de la echipamente mai mici, cum ar fi semiconductori şi module GPS, până la piese mari, precum motoare, au putut să ajungă în componenţa dronelor fabricate de Iran, ţară supusă unui regim sever de sancţiuni.

SUA impun de mult timp restricţii stricte şi controale dure exporturilor, precum şi sancţiuni pentru a împiedica Iranul să obţină tehnologia şi componentele care să îi permită să fabrice arme.

În prezent, Washingtonul încearcă să ajungă la o mai bună aplicare a acestor sancţiuni, încurajând companiile să îşi monitorizeze mai bine propriile lanţuri de aprovizionare şi încercând să identifice distribuitorii externi care preiau aceste produse şi le revând.

Potrivit CNN, nu există dovezi care să sugereze că vreuna dintre aceste companii, pe care nu le numeşte, încalcă legislaţia SUA şi îşi exportă cu bună ştiinţă tehnologia pentru a fi utilizată la fabricarea dronelor.

Companiilor, chiar şi celor care promit o mai bună supraveghere, le este de obicei extrem de dificil să controleze unde ajung aceste piese pe piaţa globală, susţin experţi familiarizaţi cu dosarul.

Din cele 52 de componente analizate, care au fost extrase de ucraineni dintr-o dronă iraniană de tipul Shahed-136, 40 par să fi fost fabricate de 13 companii americane diferite, potrivit anchetei.

Restul de 12 componente au fost fabricate de companii din Canada, Elveţia, Japonia, Taiwan şi China, conform anchetei citate de CNN.

În ultimele săptămâni, Rusia a lansat sute de drone de fabricaţie iraniană împotriva Ucrainei, cele mai multe dintre ele pentru a distruge instalaţii energetice şi infrastructura de bază din ţară.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Billy Zane, de nerecunoscut în primele imagini din filmul „Waltzing With Brando”. Starul din „Titanic” îl...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...