Compania în care salariile angajaților sunt decise de colegi

Data actualizării: Data publicării:
angajati ai companiei 10Pines
Angajații companiei 10Pines, într-o discuție pe care o aveau la birou înainte de pandemie Foto: 10Pines via BBC

O firmă argentiniană de software, 10Pines, are o abordare radicală a modului în care își tratează angajații, transparent și democratic, permițând chiar personalului să își stabilească salariile, relatează BBC.

10Pines este o afacere de tehnologie fondată în 2010 cu 85 de angajați, cu sediul în Buenos Aires. Scrie software pentru clienți, printre care Starbucks și Burger King, fiind implicată și în alte activități, precum carduri de fidelitate online pentru clienți, aplicații și platforme de comerț electronic.

În fiecare an, 50% din profiturile sale sunt împărțite între angajați.

Salariile se decid de trei ori pe an, în cadrul unor întâlniri cu toți angajații, cu excepția celor aflați încă în probe. Angajații se pot propune pentru o majorare, care este apoi dezbătută în mod deschis.

Un angajat, Ariel Umansky, a decis să refuze creșterea salarială de 7% propusă în decembrie 2020. El a simțit că nu poate justifica acest lucru în fața colegilor săi. De fapt, a fost a doua oară în cinci ani când a refuzat o mărire la 10Pines, scrie Mediafax.

10Pines vrea să aibă o ierarhie cât mai plană și să fie transparentă cu angajații, pe cât posibil. După o perioadă de probă de trei luni, nou-veniții se alătură restului echipei în ședințe lunare, deschise, în care sunt luate decizii-cheie ale companiei, cum ar fi clienți potențiali noi, cheltuieli, finanțele companiei și, desigur, salarii.

Nu există un CEO și nici manageri pentru echipe, deși există angajați de rang înalt care sunt parteneri, cunoscuți ca „asociați” și „maeștri”.

„Întrucât nu există șefi care să decidă majorări, delegăm puterea oamenilor”, spune Jorge Silva, cofondator 10Pines și „maestru”.

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Cum reacționează Simona Țăranu la avansurile fotbaliștilor. „Nu e mit e realitate”
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita