Compania lui Elon Musk, SpaceX, lansează prima misiune cu echipaj uman care va survola Pământul. Care este scopul operațiunii

Data publicării:
spacex
Echipajul se va afla la bordul unei capsule Dragon. Sursa foto: Profimedia Images

Compania SpaceX va lansa luni prima misiune spaţială cu echipaj care va survola polii Pământului, o misiune privată la care vor participa patru astronauţi.

Misiunea a fost numită "Fram2", în semn de omagiu adus unei nave care a participat la expediţiile de explorare polară din secolul al XIX-lea, informează AFP.

Sunt prevăzute mai multe experimente ştiinţifice, precum realizarea primelor imagini cu raze X în spaţiu şi cultivarea ciupercilor în condiţii de microgravitaţie. Toate aceste experimente ar putea fi utilizate în cadrul viitoarelor zboruri spre planeta Marte.

Echipajul se va afla la bordul unei capsule Dragon. Racheta Falcon 9 urmează să fie lansată de la Centrul spaţial Kennedy din Florida, începând de la ora locală 19:46 (01:46 GMT, marţi).

„Cu acelaşi spirit de pionierat pe care l-au avut şi primii exploratori polari, încercăm să aducem cunoştinţe şi date noi pentru a face să progreseze explorarea spaţială pe termen lung", a declarat comandantul misiunii, Chun Wang.

Antreprenorul Chun Wang, care a făcut avere în sectorul criptomonedelor, a cumpărat de la SpaceX această misiune spaţială privată. El va fi însoţit de o regizoare norvegiană, Jannicke Mikkelse, un australian care a explorat polii Pământului lucrând ca ghid turistic, Eric Philips, şi o cercetătoare germană în robotică, Rabea Rogge.

Echipajul s-a antrenat timp de opt luni, inclusiv în perioada iernii în Alaska, pregătind această misiune care ar trebui să dureze patru zile.

La întoarcerea lor pe Terra, cei patru astronauţi vor încerca să iasă din capsula spaţială fără să beneficieze de ajutor medical, în cadrul unui studiu ce vizează stabilirea sarcinilor simple care pot fi efectuate de astronauţi după un zbor în spaţiu.

Cu excepţia misiunilor Apollo spre Lună, polii Pământului au rămas în afara vederii astronauţilor, inclusiv a celor aflaţi la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS).

Compania SpaceX a realizat deja cinci misiuni private: trei spre ISS în colaborare cu Axiom Space şi două în jurul orbitei terestre.

Prima dintre ele a fost „Inspiration4" în 2021, urmată de „Polaris Dawn", în timpul căreia a fost efectuată prima ieşire extravehiculară din istorie ce a fost realizată în spaţiu de un echipaj privat.

Cele două misiuni private în jurul orbitei terestre au fost închiriate de miliardarul Jared Isaacman, un apropiat al patronului SpaceX, Elon Musk, şi care a fost nominalizat totodată de preşedintele Donald Trump pentru a deveni viitorul director al NASA.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câţi bani pierzi dacă stai o săptămână în concediu medical la un salariu de 5.000 de lei? Calcul exact
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Adevărul despre zvonurile potrivit cărora Enrique Iglesias și Anna Kournikova ar urma să-și mărească familia...
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
Adevarul
Secretele celui mai performant sistem educațional din lume. Elevii sunt fericiți și nu au teme acasă
Newsweek
Vicepremier: Toți pensionarii vor plăti CASS la pensie. Pragul de 3000 lei va fi eliminat. De când?
Digi FM
Cum a ajuns un tânăr român să trăiască în cel mai izolat oraș din Alaska: „Singura cale de intrare și ieșire...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
UTV
Lino Golden și Delia au divorțat la un an de la căsătorie