Concurența începe să clatine imperiul Netflix. Compania de streaming a dat afară încă 300 de angajaţi

Data actualizării: Data publicării:
Un bărbat ține în mână o telecomandă pentru Netflix.
Numărul abonaților Netflix a scăzut pentru prima dată într-un deceniu. Foto: Profimedia Images

Netflix a anunțat o nouă rundă de concedieri, pe măsură ce se confruntă cu încetinirea creșterii consumului pe platformă, dar și cu o concurența crescută, scrie BBC News.

Gigantul de streaming a declarat că va elimina încă 300 de locuri de muncă, adică aproximativ 4% din forța sa de muncă, mai ales în SUA, după o măsură similară de concediere a 150 de angajați în luna mai.

Mișcările vin după ce compania a raportat în luna aprilie prima pierdere de abonați după mai bine de un deceniu. La acel moment, Netflix anunța că numărul abonaţilor a scăzut cu 200.000.

Pentru a stimula creșterea consumului pe platformă, Netflix a anunțat că are în vedere să lanseze o versiune cu reclame, care să coste mai puţin, şi să înceapă vânătoarea de utilizatori care partajează conturile, pe care vrea să-i pună să plătească suplimentar.

„Deși continuăm să investim în mod semnificativ în afacerea noastră, am făcut aceste ajustări astfel încât costurile noastre să fie în concordanţă cu creşterea mai lentă a veniturilor”, se arată în comunicatul emis de Netflix. „Lucrăm din greu pentru a-i sprijini în această tranziţie dificilă pe cei concediaţi”, a mai adăugat compania americană de streaming, mulțumindu-le în același timp celor la care a trebuit să renunţe.

A apărut concurența

Deși Netflix are 220 de milioane de abonați la nivel global și rămâne liderul clar pe piața de streaming, s-a confruntat cu o concurență acerbă în ultimii ani, odată cu lansarea unor platforme rivale precum Disney Plus sau Amazon Prime Video.

De asemenea, compania americană s-a angajat recent într-o serie de creșteri de preț în SUA, Marea Britanie și în alte părți, care au contribuit la pierderile de abonați.

Netflix pare să se pregătească pentru o perioadă şi mai dificilă. Compania a spus că se așteaptă ca numărul de abonați să scadă cu încă două milioane în al doilea trimestru al anului.

Sondajele realizate de firma de cercetare Kantar identifică în mod constant economisirea banilor drept motivul numărul unu pentru anularea serviciilor de streaming.

Ted Sarandos, unul dintre directorii executivi de la Netflix, a declarat joi, în cadrul unei conferințe la Cannes, că Netflix este în discuții cu multe companii în timp ce explorează noi parteneriate de publicitate pentru a atrage publicul sensibil la preț.

Citește și: Doi actori care filmau pentru un serial Netflix au murit într-un accident de mașină în Mexic

Editor : Marco Badea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Final de drum pentru Ion Iliescu! Anunţul a venit când nimeni nu se aştepta, situaţie critică pentru fostul...
Digi FM
Tragedia tinereții lui Val Kilmer: și-a pierdut fratele mai mic, care s-a înecat în piscină: "Nu am revenit...
Pro FM
Starea de sănătate a lui Julio Iglesias, tot mai fragilă: „De la brâu în jos, are 500 de ani”. Afecțiunea...
Film Now
John Cena a avut cancer de piele de două ori. "Îndrăgostit de soare", nu și-a protejat pielea în tinerețe...
Adevarul
Distracție în paradisul din Maldive cu doar 30 de euro. Un vlogger ne arată ce nu vor agențiile de turism să...
Newsweek
Șmecheria prin care România păstrează pensiile speciale de 20.000 lei, deși UE a cerut să le tăiem
Digi FM
Tragedia tinereții lui Val Kilmer: și-a pierdut fratele mai mic, care s-a înecat în piscină: "Nu am revenit...
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Rosamund Pike, „terifiată” când a filmat scena intimă cu Pierce Brosnan în „Die Another Day”. Avea 22 de ani
UTV
Connect-R îi cere scuze lui Tudor Chirilă. „Nu vreau ca el să rămână cu această etichetă de om care...