Corespondență Digi24 de la Viena: Decizia cancelarului lovește și în oamenii de afaceri austrieci care au relații cu România

Andreea Georgescu Data actualizării: Data publicării:
Untitled
Corespondență Andreea Georgescu de la Viena: Decizia cancelarului lovește și în oamenii de afaceri austrieci care au relații cu România

Subiectul Schengen tensionează România și lasă un gust amar în multe birouri. Sunt ultimele ore de negocieri, la Guvern e așteptată și o discuție între premierul Nicolae Ciucă și președintele PSD, Marcel Ciolacu. De altfel, prim-ministrul a anunțat deja: România forțează un vot mâine în privința aderării la Schengen și va negocia până în ultima secundă. Scopul ar fi ca Austria, singura țară care și-a exprimat până acum opoziția în privința intrării României în Schengen, să ajungă într-o situație în care să fie sub presiune.

Andreea Georgescu se află la Viena și urmărște negocierile.

„Continuă să se pună presiune pe Austria pentru a reuși măcar o flexibilizare a poziției tranșante pe care Viena a început să o exprime nu de foarte multă vreme, de nici o lună. În noiembrie au început să apară primele semnale. Inițial, de aici, de la Ministerul de Interne din capitala Austriei, a venit primul semnal că țara ar putea să își exprime dreptul de veto în ceea ce privește extinderea spațiului Schengen, în special în privința României și Bulgariei. Poziția a fost ulterior susținută și de cancelarul austriac.

Sunt însă voci, inclusiv aici, pe plan intern, voci ale unor specialiști români stabiliți în Viena, dar și din Austria. Sunt oameni care spun că argumentele cancelarului și ale ministrului său de interne că România ar fi responsabilă într-o măsură importantă de presiunea migraționistă pusă de ani de zile și mai cu seamă în ultimele luni asupra Austriei, nu sunt susținutebde datele oficiale venite din partea Agenției Europene pentru Migrație, din partea FRONTEX,  iar valorile avansate de oficialii guvernamentali sau cel puțin o parte din oficialii guvernamentali de aici, de la Viena, nu sunt susținute de Ministerul de Interne de aici în legătură cu proveniența acelor date conform cărora prin România ar trece o parte importantă a migrației clandestine, care apoi se varsă către Austria, către Germania și către alte state care în prezent sunt membre ale Schengen.

Strategia României este să negocieze până în ultima clipă inclusiv aici, la Viena. Familiile europene, prin europarlamentarii români, și-au trimis emisari aici, în capitala Austriei, pentru a încerca să obțină o schimbare de poziție până la votul pe care țara noastră este decisă să îl obțină în cursul zilei de mâine la Consiliul de Justiție și Afaceri Interne.

Miza este, în măsura în care Austria nu se va flexibiliza totuși, să arate că țara noastră suferă o nedreptate. O nedreptate despre care scrie inclusiv presa de aici din Austria, care critică pe un ton destul de aspru decizia cancelarului de aici, de la Viena, și spune că nu numai că face o mare nedreptate Bucureștiului și că invocă o falsă problemă pentru acest veto dat extinderii spațiului Schengen și mai mult decât atât, scriu editorialiștii de aici din Viena, asta lovește inclusiv în oamenii de afaceri austrieci care au relații cu România și care derulează afaceri cu România. Pentru că dincolo de disconfortul pe care nominal îl resimțim în momentul în care călătorim din România către spațiul Schengen, procedurile vamale și procedurile suplimentare se resimt cu atât mai mult în transportul de mărfuri și în circuitul de capital care este mult îngreunat de faptul că țara noastră, deși întrunește toate condițiile tehnice de mai bine de un deceniu, trebuie să le parcurgă în continuare”, a transmis Andreea Georgescu. 

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...