Coronavirusul a pornit în forţă maşinăria opresivă a Chinei. Încă un activist a fost arestat pentru că l-a criticat pe Xi Jinping

Data actualizării: Data publicării:
Anti-Government Protests Continue in Hong Kong
Foto: Billy H.C. Kwok/Getty Images

Autorităţile chineze au reţinut un cunoscut activist şi jurist chinez după ce acesta a lansat un atac public dur la adresa preşedintelui Chinei, Xi Jinping. În contextul crizei coronavirusului cu care se confruntă China, Xu Zhiyong l-a numit „incompetentpe Xi, conform The Guardian.

Xu Zhiyong, un fost lector universitar în drept şi fondator al mişcării sociale „Noua Mişcare Cetăţenească”, a fost arestat de poliţia chineză, sâmbătă, în timp ce încerca să se ascundă în casa unei cunoştinţe în sudul oraşului Gunagzhou, conform activiştilor Ye Du şi Hua Ze.

Gazda sa, Yang Bin, împreună cu soţul şi fiul ei au fost, de asemenea, arestaţi pentru „ascunderea infractorului”, dar au fost eliberaţi după 24 de ore. Şi Yang a mai postat pe internet mesaje prin care cerea ca oficialii responsabili de moartea doctorului Li Wenliang, cel care a încercat să atragă atenţia asupra gravităţii crizei, însă a fost ignorat şi ridiculizat.

Xu a publicat un eseu la începutul acestei luni, în care i-a cerut demisia preşedintelui Chinei, acuzându-l că este incapabil să guverneze ţara, folosind ca argumente criza coronavirusului şi protestele masive pentru democraţie din Hong Kong.

Nu aţi permis adevărului să fie scos la iveală, iar epidemia s-a transformat într-un dezastru naţional. De fiecare dată când vă confruntaţi cu o criză, o trataţi cu incompetenţă. Nu cred că sunteţi un om rău, dar pur şi simplu nu sunteţi înţelept. Domnule Xi Jinping, vă rog, demisionaţi!”, a scris Xu.

Încarcerarea lui Xu va fi, cel mai probabil de lungă durată, având în vedere că acesta mai fost închis, iar „recidiviştii politici” primesc pedepse mult mai dure. Ea vine pe fondul unei creşteri puternice a maşinăriei opresive a Chinei, în contextul în care Xi şi partidul comunist se străduiesc să ţină situaţia sub control.

Săptămâna trecută, un alt intelectual chinez, cu o mare notorietate în societatea chineză a acuzat guvernul chinez de incompetenţă în gestionarea crizei coronavirusului. „Cauza acestei crize este Xi Jinping şi toată camarila care se află în jurul său. Este un sistem care transformă orice dezastru natural într-un dezastru uman şi mai mare. Epidemia de coronavirus a arătat cât de putredă este guvernarea chineză, edificiul statului a fost arătat tuturor în toată fragilitatea şi goliciunea lui internă”, spunea atunci Xu Zhangrun.

Doi jurnalişti chinezi care au încercat să facă cunoscute detalii în legătură cu lucrurile care s-au petrecut la începutul epidemiei au dispărut, de asemenea, fără urmă. Cei doi au postat filmuleţe pe internet, au distribuit fotografii dar şi poveşti dramatice despre oraşul aflat acum în carantina şi care a fost, literalmente, izolat de restul ţării. Acum niciunul dintre ei nu mai e de găsit.

Editor: Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...