Cum a devenit un gest din filmul „Jocurile foamei” simbolul protestelor din Myanmar, după reinstaurarea dictaturii militare

Data actualizării: Data publicării:
Protestatari în Myanmar la o demonstrație de protest împotriva dictaturii militare arată salutul cu trei degete inspirat din filmul „Jocurile Foamei”
Protestatari în Myanmar afișează salutul cu trei degete inspirat din „Jocurile Foamei”. Foto: Profimedia Images

Salutul cu trei degete ridicate în aer, caracteristic rebelilor din filmul distopic „Jocurile foamei”, a devenit de câteva zile simbolul rezistenței în Myanmar, țară unde în aceste zile au loc ample demonstrații de protest declanșate de lovitura de stat organizată de armată, în urma căreia conducerea civilă a țării a fost înlăturată de la putere, informează The Guardian.

Salutul a fost folosit săptămâna trecută pentru prima oară în Myanmar, la o demonstrație a medicilor și angajaților din sistemul de sănătate. De atunci, el a fost rapid adoptat de către toți protestatarii.

În super-producția hollywoodiană „Jocurile Foamei (Hunger Games)”, salutul reprezintă un simbol al solidarității, într-o societate distopică în care un grup de rebeli luptă contra unui tiran atotputernic.

Protestele din Myanmar împotriva loviturii de stat care a înlăturat-o pe Aung San Suu Kyi de la putere au continuat luni, pentru a treia zi la rând. Forţele de ordine au folosit pentru prima dată tunuri de apă împotriva protestatarilor.

Mai multe sute de mii de persoane s-au adunat la Rangoon, capitala economică a ţării. Contestatarii au făcut un apel la greva generală.

La proteste participă muncitori, călugări, avocaţi, studenţi şi infirmieri, mulţi având drapele ale Ligii Naţionale pentru Democraţie (LND), partidul lui Aung San Suu Kyi, reţinută în secret de la 1 februarie.

Pe pancartele purtate de manifestanți se pot citi mesaje precum "Eliberaţi-ne liderii", "Respectaţi-ne voturile", "Respingeţi lovitura de stat".

Acestea sunt cele mai mari manifestaţii după revolta populară din 2007, reprimată violent de armată.

Fostul lider de facto al Myanmarului, Aung San Suu Kyi, a fost înlăturată de la putere săptămâna trecută în urma unei lovituri de stat care a reinstaurat dictatura militară în această țară.

Salutul cu trei degete, din Jocurile Foamei, la un protest din Bangkok, Thailanda
Salutul cu trei degete, inspirat din „Jocurile Foamei”, la un protest din Bangkok, Thailanda, august 2020. Foto: Profimedia Images

Salutul din „Jocurile foamei” a fost pentru prima oară folosit în Thailanda, în mai 2014, la demonstrațiile de protest declanșate tot în urma unei lovituri de stat organizate de armată.

De asemenea, în Thailanda au avut loc anul trecut ample proteste antiguvernamentale. 10.000 de protestatari au ieșit în stradă în Bangkok, în cel mai mare miting antiguvernamental de când armata thailandeză a obținut controlul puterii în 2014.

Editor : Mihnea Lazăr

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Anunţul momentului despre Kate Middleton! Boala nemiloasă nu a iertat-o, toţi se asteaptau la cu totul...
Digi FM
Mihaela Rădulescu, primele declarații după autopsia lui Felix Baumgartner: „Eram convinsă”
Pro FM
Ce avere avea Ozzy Osbourne și cine va moșteni totul. Legenda rock avea 6 copii din două căsătorii
Film Now
Starea de sănătate a lui Bruce Willis s-a agravat. Legendarul actor nu mai poate vorbi, citi sau merge
Adevarul
Ultimele clipe ale lui Ozzy Osbourne. Paramedicii au ajuns marți dimineață la vila superstarului rock și au...
Newsweek
Ministrul Muncii anunță tăierea pensiilor speciale cu 3.000-5.000 de lei. S-a anunțat și data exactă
Digi FM
Adevărul despre moartea lui Felix Baumgartner. Procuror: „Ce știm cu certitudine este că a avut o fractură la...
Digi World
Care e temperatura ideală la care să-ți speli hainele. Ce setare trebuie să alegi ca să elimini microbii din...
Digi Animal World
„Cel mai rar urs” din lume, surprins de o cameră de supraveghere. Cum arată animalul care locuiește în...
Film Now
Antonio Banderas și Robert De Niro, la prânz, pe terasă în Marbella. „Ce imagine! Doi giganți ai...
UTV
Ozzy Osbourne a murit la 76 de ani. Legendarul solist al trupei Black Sabbath s-a stins la scurt timp după...