Cum a răspuns Germania la cererea Poloniei de a-i plăti 1.300 de miliarde de euro despăgubiri de război

Data publicării:
Germany's Foreign Minister Annalena Baerbock (L) and Poland's Foreign Minister Zbigniew Rau give a joint press conference in Warsaw
Miniștrii de externe german, Annalena Baerbock, și polonez, Zbigniew Rau, la o conferință de presă la Varșovia. Foto: Profimedia

Ministrul german al afacerilor externe a declarat marţi, la Varşovia, că subiectul despăgubirii Poloniei pentru cel de Al Doilea Război Mondial este „închis”. Declarația vine ca răspuns la notificarea oficială trimisă de Ministerul polonez de Externe, prin care solicită „rezolvarea definitivă” a chestiunii despăgubirilor de război, pe care Varșovia le estimează la 1.300 de miliarde de euro.

„Din punctul de vedere al guvernului federal, chestiunea reparaţiilor este închisă”, a declarat Annalena Baerbock în cadrul unei conferinţe de presă comune cu omologul său polonez Zbigniew Rau, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Luni, Zbigniew Rau a semnat o notă diplomatică care exprima „convingerea (...) că părţile (poloneză şi germană - n.r.) trebuie să ia măsuri imediate în vederea unei reglementări juridice şi materiale permanente, complete şi definitive a consecinţelor agresiunii şi ocupaţiei germane din perioada 1939-1945”.

Potrivit Varşoviei, costurile reparaţiilor pentru cel de Al Doilea Război Mondial se ridică la 1.300 de miliarde de euro.

Transmiţând Poloniei un refuz în chestiunea reparaţiilor, Annalena Baerbock a subliniat că Germania îşi asumă „responsabilitatea istorică, fără dar şi poate”.

„Este datoria noastră eternă de a reaminti milioanele de suferinţe pe care Germania le-a produs Poloniei”, a spus ea.

„Fără nicio îndoială, avem o responsabilitate împărţită faţă de generaţiile trecute, prezente şi viitoare”, a spus ministrul polonez. „De asemenea, sunt convins că poziţia guvernului german în această chestiune va evolua, datorită dialogului”, a adăugat el.

Potrivit Germaniei, Polonia a renunţat la reparaţii de război în 1953 şi a confirmat această renunţare în mai multe rânduri. Berlinul s-a folosit de aceleaşi argumente la solicitările de reparaţii ridicate în trecut de Grecia.

În 1953, conducerea comunistă a Poloniei a renunțat toate pretențiile privind despăgubiri de război la presiunile Uniunii Sovietice, care dorea să scape Germania de Est, tot un satelit al URSS, de orice datorii.

Din punctul de vedere al opoziţiei liberale poloneze, dezbaterea asupra reparaţiilor de război relansată de conservatori are în principal scopuri de politică internă, cu un an înainte de alegerile legislative.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...