Cum Beijingul „vânează“ cetățenii din Taiwan. Peste 600 de persoane au fost extradate în China la îndemnul regimului lui Xi Jinping

Data publicării:
Taiwanezii trimiși în China „nu au rădăcini și nu au familii” și sunt expuși persecuției și abuzurilor grave ale drepturilor omului.
Taiwanezii trimiși în China „nu au rădăcini și nu au familii” și sunt expuși persecuției și abuzurilor grave ale drepturilor omului. Sursă foto: Getty Images

Un nou raport al unui grup pentru drepturile omului a constatat că peste 600 de taiwanezi arestați în străinătate au fost deportați în China în ultimii ani. ONG-ul Safeguard Defenders susține că practica a fost „folosită ca un instrument pentru a submina suveranitatea Taiwanului”, relatează BBC News

Taiwan, care se consideră o națiune independentă, a insistat de mult timp ca taiwanezii arestați în străinătate să fie trimiși înapoi pe insulă. Însă, regimul de la Beijing consideră că Taiwan este doar o provincie separatistă, care face parte din China.

Ancheta grupului pentru drepturile omului axat pe China a arătat că cel puțin 610 taiwanezi au fost extrădați sau deportați de guverne străine în China, în loc de Taiwan, între 2016 și 2019, cu precădere din țări din Asia, dar și Europa și Africa. Cei mai mulți au fost acuzați de fraudă în telecomunicații.

„Beijingul a făcut presiuni asupra guvernelor străine să extrădeze cetățenii taiwanezi în China, ca parte a unui efort de a submina insula autonomă”, spune grupul pentru drepturile omului Safeguard Defenders, precizând în același timp că presiunea a crescut de când Tsai Ing-wen a fost aleasă președinte al Taiwanului în urmă cu cinci ani. Organizația Safeguard Defenders acuză China că îi „vânează” pe acești taiwanezi.

Grupul, care are sediul în Spania, a subliniat că taiwanezii trimiși în China „nu au rădăcini și nu au familii” și a avertizat că sunt expuși persecuției și abuzurilor grave ale drepturilor omului.

De asemenea, acesta susține că mai multe națiuni încalcă legile internaționale privind drepturile omului în urma tratatelor de extrădare cu Beijingul și a evidențiat că țări precum Spania, Armenia și Kenya au extrădat cel mai mare număr de taiwanezi în China. În trecut, China a susținut că suspecții taiwanezi în unele cazuri ar trebui extrădați în China, deoarece victimele lor includ chinezi continentali.

Citește și: Delegaţie a Parlamentului European, prima vizită oficială în Taiwan: „Nu sunteţi singuri. Europa este alături de voi”

Nu au fost furnizate informații în raport cu privire la soarta taiwanezilor extrădați în China, dar ONG-ul Safeguard Defenders a remarcat că videoclipuri cu cel puțin două persoane au fost difuzate la televiziunea chinezească, în care acestea și-au cerut scuze publice.

De asemenea, în raport este scos în evidență un caz din 2016 din Kenya, unde autoritățile de acolo și-au apărat decizia de a trimite un grup de chinezi și taiwanezi, dintre care unii au fost achitați, în China, din cauza lipsei de legături diplomatice a națiunii africane cu Taiwan.

În 2017, Taiwan a încercat de mai multe ori să negocieze cu autoritățile cambodgiene pentru a anula extrădarea unui grup de taiwanezi în China, dar nu a reușit.

Ca răspuns la cel mai recent raport, guvernul taiwanez a spus că autoritățile chineze „nu au jurisdicție” asupra taiwanezilor arestați sau condamnați în străinătate, iar Beijingul urmărește „să-și arate suveranitatea asupra Taiwanului”.

„Îndemnăm din nou China să nu implice chestiunile politice în combaterea criminalității organizate și sperăm că instituțiile însărcinate cu aplicarea legii de ambele părți pot continua să coopereze cum au făcut-o și până acum pentru a lupta eficient împotriva infracțiunilor”, se arată în comunicatul guvernului de la Taipei. 

Până în acest moment, Beijingul nu a reacționat public la acuzații.

Citește și: Joe Biden a spus că nu promovează independența Taiwanului, după o declarație a sa care sugera că statul este independent

China susține că Taiwanul este parte a teritoriului său, chiar dacă cele două entități statale au convenit în urmă cu mai bine de un deceniu că poliția va lucra împreună în țări terțe pentru a extrăda suspecții din diferite țări în teritoriul de care aparțin. Safeguard Defenders a spus că Beijingul a ignorat din ce în ce mai mult acordul, mai ales după alegerea lui Tsai, despre care grupul susține că dorește independența pentru insula autonomă.

În cadrul politicii „O singură China”, Beijingul a insistat că orice țară care dorește relații diplomatice cu China trebuie mai întâi să rupă legăturile oficiale cu Taiwan. Acest lucru a dus la izolarea diplomatică a Taiwanului de comunitatea internațională.

Citește și: Reuters: Taiwanul e ajutat, în secret, de 7 țări la producția flotei de submarine care ar putea fi folosite în cazul invaziei din China

Editor : Marco Badea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...