Cum reușește Iranul să-și transporte petrolul, chiar dacă este sancționat de către SUA. Dezvăluirile unui ministru din Irak

Data publicării:
Iran-Oil Transportation, Bushehr - 29 Apr 2024
Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Ministrul petrolului din Irak, Hayan Abdul Ghani, a dezvăluit că „petroliere comerciale iraniene au folosit documente irakiene falsificate" pentru a se sustrage sancţiunilor Statelor Unite, după reţinerea mai multor petroliere în Golful Persic de către Marina SUA.

Într-un interviu la televiziunea oficială irakiană difuzat duminică, Abdul Ghani a declarat că autorităţile de la Bagdad „au informat imediat partea americană că aceste documente sunt false şi nu au nicio legătură" cu Irakul, iar SUA au confirmat la rândul lor că licenţele nu sunt autentice, informează luni EFE, potrivit Agerpres.

Prin aceste declaraţii, Abdul Ghani a negat „orice participare" a ţării sale la acest plan, subliniind în acelaşi timp angajamentul Bagdadului "faţă de transparenţă şi respectarea legii în exporturile globale de petrol".

De asemenea, el a recunoscut că aceste incidente sunt comune, în special în rândul comercianţilor iranieni, ca o modalitate de a se sustrage sancţiunilor comerciale impuse Teheranului de Statele Unite.

Ministrul irakian a adăugat că „uşa este deschisă pentru companiile americane să investească în sectorul petrolier (irakian) şi a subliniat că nu există niciun aspect politic în excluderea" companiilor nord-americane din contracte.

În decembrie anul trecut, cu Joe Biden încă preşedinte al SUA, au fost anunţate sancţiuni împotriva a 35 de entităţi şi nave pentru că au transportat petrol iranian, susţinând că regimul de la Teheran foloseşte veniturile din petrol pentru a-şi finanţa programul nuclear şi a perpetua conflictul din Orientul Mijlociu.

De când Donald Trump a venit la putere, aceste sancţiuni au fost înăsprite şi mai mult.

La sfârşitul lunii februarie, Trezoreria şi Departamentul de Stat al SUA au penalizat nu numai petrolul iranian, ci şi zeci de oameni şi petroliere din China, Emiratele Arabe Unite şi India pentru că ar fi contribuit la finanţarea Iranului.

Cele mai recente sancţiuni au venit la jumătatea lunii martie şi îl afectează pe ministrul petrolului din Iran, Mohsen Paknejad, precum şi pe entităţile care au distribuit ţiţei iranian în China şi navele implicate în transferuri de hidrocarburi offshore la câteva ore după ce Teheranul a sugerat că refuză să negocieze cu Washingtonul asupra programului său nuclear.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Județul din România unde sistemul RETURO funcționează exemplar. Ce fac localnicii diferit față de restul țării
Digi FM
Prima soție a criminalului din cartierul rezidenațial de lângă București, dezvăluiri despre coșmarul trăit...
Pro FM
Roxana Nemeș a avut mult de tras până să fie gravidă. A făcut patru fertilizări in vitro: "M-am aruncat în...
Film Now
Clint Eastwood, declarații despre interviul care a făcut înconjurul lumii: „E în întregime fals!”
Adevarul
Titi Aur, despre modificarea recentă a Codului Rutier: „O greșeală care creşte riscul de accident”
Newsweek
Pensionarii „amenințați” cu noi taxe și impozite. Casa de Pensii, anunț despre pensiile pe iunie
Digi FM
Un român care lucrează în Elveția, viral pe TikTok, după ce a dezvăluit câți bani câștigă în fiecare lună...
Digi World
Mărturisirile emoționante ale unei femei care susține că a fost în moarte clinică timp de 24 de minute...
Digi Animal World
Reacția unui taur când este urmărit de doi jaguari. Animalul nu s-a lăsat deloc intimidat de feline
Film Now
Halle Berry, după ce a fost criticată pentru că s-a filmat în pat, alături de iubitul ei, de Ziua Mamei...
UTV
Doi TikTokeri au petrecut 27 de ore în toaleta stadionului din Munchen pentru a asista gratuit la finala...