Cutremur puternic în Marea Egee. Seismul a fost resimțit pe mai multe insule grecești

Data publicării:
Siesmograf care înregistrează un cutremur.
FOTO Getty Images

Un seism subacvatic cu magnitudinea 5,5 a fost înregistrat în noaptea de duminică spre luni în largul insulei greceşti Kasos din Marea Egee, conform Institutului de Geodinamică al Observatorului Naţional din Atena, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Până în prezent nu au fost raportate persoane rănite sau pagube materiale, conform presei locale, care a relatat că seismul a fost resimţit în special în Kasos şi pe insulele din apropiere, Karpathos şi Creta.

Cutremurul, al cărui epicentru a fost situat la o distanţă de 63 de kilometri de Kasos şi la 343 de kilometri sud-est de Atena, la o adâncime de 47 de kilometri, s-a produs la ora locală 01:25 (23:25 GMT, duminică).

Situată pe mai multe linii de falii geologice, Grecia este afectată în mod regulat de cutremure.

În octombrie 2020, un cutremur cu magnitudinea 7 produs în Marea Egee a provocat moartea a două persoane pe insula grecească Samos şi s-a soldat cu peste 100 de victime în oraşul costier turcesc Izmir.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Te-ar putea interesa și:
seismograf
Un cutremur a avut loc în România, marți după-amiază
d0ceb35a-e79c-42c0-855d-daef4237a484
Care e sectorul Capitalei cu cea mai roșie bulină?
cutremur
Un cutremur cu magnitudinea 5,4 a zguduit luni Taiwanul
seismograf
Cutremur în România, în noaptea de duminică spre luni
seismograf care inregistreza un cutremur
Cutremur în România, duminică dimineață
Partenerii noștri