Departamentul de Stat SUA le cere americanilor să nu meargă în Bangladesh, din cauza violențelor de stradă

Data publicării:
oameni pe strada, proteste in bangladesh
Proteste în Bangladesh. Foto: Profimedia Images

Departamentul de Stat al Statelor Unite i-a sfătuit pe cetățenii americani să nu călătorească în Bangladesh şi a anunţat că va începe repatrierea unor diplomaţi şi a familiilor acestora din ţara cuprinsă de tulburări civile.

„Călătorii nu trebuie să meargă în Bangladesh din cauza tulburărilor civile în curs (în capitala) Dacca”, a declarat diplomaţia americană într-un aviz care întăreşte sfatul său de a „reconsidera călătoria” emis mai devreme în cursul zilei.

Departamentul de Stat autorizează plecarea voluntară a angajaţilor guvernamentali americani neesenţiali şi a membrilor familiei lor, precizează avizul, potrivit AFP, potrivit Agerpres.

Cel puţin 133 de persoane au fost ucise săptămâna aceasta în Bangladesh, unde manifestaţiile sunt aproape zilnice de la începutul lui iulie pentru a cere eliminarea unui sistem de cote care rezervă mai mult de jumătate din posturile în serviciul public unor grupuri specifice, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP.

Soldaţii patrulează în oraşele din Bangladesh pentru a reprima agitaţia tot mai mare, poliţiştii trăgând cu muniţie reală împotriva protestatarilor care au sfidat interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii instaurată de guvern.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Adevărul despre semnele de pe corpul lui Vladimir Putin! Un medic explică de ce suferă liderul rus, este...
Digi FM
Hărțuitorul familiei Măruță a ajuns inclusiv la casa părinților Andrei. Cătălin Măruță: "Are obsesii față de...
Pro FM
Shakira, trup de zeiță în costum de baie, la 48 de ani. Artista, surprinsă în timp ce se relaxa la plajă...
Film Now
Helen Mirren, secretul căsniciei cu Taylor Hackford: „Să fiu sinceră, nu-mi place să lucrez cu el”. Sunt...
Adevarul
Ce preconizează experții că se va întâmpla la alegerile din 2028. „O oportunitate de neratat pentru partidele...
Newsweek
Sindicalistul Geană, mândru că George Simion a fost la protestul Romsilva. Are 6.500€/lună venituri
Digi FM
Ce se întâmplă acum cu fetița rămasă orfană după ce tatăl i-a ucis mama, iar apoi s-a sinucis. Micuța de doar...
Digi World
Un studiu asociază mii de decese în Germania cu rezistenţa la antibiotice. „Una dintre cele mai mari...
Digi Animal World
Mic la stat, mare la pază și cu barbă serioasă: ”Schnautzerul pitic, ideal pentru oamenii singuri”
Film Now
Ce avere și ce cheltuieli are Stifler din "American Pie". Veniturile lui Seann William Scott, dezvăluite în...
UTV
George Burcea, reacție ironică după ce a fost înlocuit în sezonul 2 din „Wednesday”. „Am cerut 5 milioane de...