Depozitul de muniții de lângă Moscova continuă să ardă. „S-au încălcat normele de siguranță privind regimul substanțelor explozive”

Data publicării:
23 apr
Aria de extindere a incendiului la depozitul de muniții, 24 aprilie. Foto: NASA

Exploziile continuau și miercuri la depozitul de muniții din regiunea Vladimir, centrul Rusiei, aflat la circa 70 de kilometri nord-est de Moscova. Școlile sunt, de asemenea, închise în regiunea Kirjaci, unde autoritățile au evacuat încă de marți locuitorii din satele aflate în proximitatea depozitului de muniții care a sărit în aer, informează TASS. Imaginile satelitare NASA arată că miercuri dimineață, încă mai existau incendii la importantul arsenal militar din regiune, chiar dacă la o scară mai redusă, comparativ cu ziua precedentă.

„Detonările de muniție au scăzut în intensitate, vom cerceta cauzele (exploziei), iar consecințele vor fi analizate”, a declarat guvernatorul local Alexander Avdeiev.

24 apr
Aria de extindere a incendiului la depozitul de muniții, 23 aprilie. Foto: NASA

De asemenea, autoritățile locale au anunțat închiderea mai multor drumuri din districtul Kirjaci.

Conform ministerului rus al Apărării, „un incendiu produs la o unitate militară rusă a provocat detonarea munițiilor din depozitul respectivei unități”.

Autoritățile ruse au evacuat populația din șapte sate. În total, 450 de persoane au fost evacuate și cazate în facilități temporare.

23 apr
Aria de extindere a incendiului la depozitul de muniții, 24 aprilie. Foto: NASA

Ministrul rus al Apărării, Andrei Belusov a ordonat înființarea unei comisii pentru a investiga „incidentul” și a-i aduce pe cei vinovați în fața justiției. Conform autorităților ruse, în urma primelor investigații, cauza exploziilor o reprezintă „încălcarea normelor de siguranță și protecție a muncii, privind regimul substanțelor explozive”.

Explozia s-a produs la un important arsenal militar al Ministerului Apărării în districtul Kirjaci din regiunea Vladimir, potrivit presei locale. În iunie 2022, o explozie a unor muniţii la acest arsenal a provocat moartea a patru persoane, fără ca incidentul să forţeze evacuarea populaţiei locale. Potrivit publicaţiei The Moscow Times, detonarea muniţiilor s-a produs la Arsenalul nr. 51 al Direcţiei principale de rachete şi artilerie (GRAU, unitatea militară 11785).

Editor : Mihnea Lazăr

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce spune Codul Rutier 2025 despre șoferii de peste 70 de ani: până la ce vârstă poți conduce legal în România
Digi FM
Un american stabilit în România a fost uimit de ce a cumpărat cu doar 206 lei: „Nu-mi vine să cred!”...
Pro FM
Justin Bieber, în imagini rare alături de fiul său, Jack: „Va fi o vară grozavă”. Fotografiile au adunat...
Film Now
Puștiul fenomen din „Adolescence” a crescut considerabil în ultimele luni. Owen Cooper l-a depășit deja la...
Adevarul
Ilie Bolojan a surprins cu un gest de normalitate în aeroportul Otopeni. El petrece week-end-ul în Oradea
Newsweek
EXCLUSIV Creșterea pensiei la Mica Recalculare, amânată pe termen nedeterminat. Care e motivul?
Digi FM
Romanița Iovan, dezvăluiri neașteptate despre fiul ei. Albert a fost admis la cinci facultăți din Marea...
Digi World
Ce a arătat un studiu făcut pe 200.000 de femei despre sănătatea mintală a mamelor. În cazul taților...
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Averea impresionantă pe care o împart Hugh Jackman și Deborra-Lee Furness. Cei doi au ajuns la un acord în...
UTV
Bianca Censori, din nou goală pe Instagram. Soția lui Kanye West, acuzată de „indecență publică”