Dilema lui Putin: unde să își concentreze viitoarea ofensivă în Ucraina. ISW: „Comandamentul rus are de făcut o alegere”

Data actualizării: Data publicării:
Moscow, Russia. 28th Jan, 2021. Russian President Vladimir Putin, presidential aide Vladimir Medinsky and museum director Alexander Shkolnik, visit the Victory Museum on Poklonnaya Hill January 28, 2021 in Moscow, Russia. Putin marked the 77th anniversary
Rușii pregătesc o ofensivă în Ucraina. Putin trebuie să aleagă direcția de atac. Foto: Profimedia Images

Trupele ruse au mai multe opțiuni tactice pentru viitoarele ofensive în apropiere de Avdiivka, dar rămâne neclar unde își vor concentra eforturile în viitorul apropiat, se arată în cea mai recentă analiză a think-tankului american Institutul pentru Studiul Războiului.

Analiștii ISW spun că stabilizarea pozițiilor rusești la nord-vest de Avdiivka oferă comandamentului rus o alegere: fie să continue să împingă spre vest către obiectivul său operațional declarat la Pokrovsk; sau să forțeze spre nord pentru a efectua posibile operațiuni ofensive suplimentare în jurul localității Ceasiv Iar.

„Forțele ruse și-au asigurat câștiguri tactice marginale suplimentare la nord-vest și sud-vest de Avdiivka începând cu 29 aprilie, dar nu au făcut progrese semnificative în direcția Avdiivka în ultimele 24 de ore. Forțele ruse au posibilitatea de a alege dintre mai multe direcții tactice pentru viitoarele acțiuni ofensive lângă Avdiivka, dar rămâne neclar unde își vor concentra eforturile în viitorul apropiat”, se arată în analiza ISW.

Citește și Zelenski: Ucraina va deveni membră NATO doar după ce câștigă războiul

Luni, ministerul rus al Apărării a transmis într-un comunicat că a „eliberat” o localitate aflată la nord-vest de Avdiivka, oraş-fortăreaţă din provincia Doneţk. După ce a pierdut acest oraş simbolic, armata ucraineană s-a văzut nevoită să rămână în defensivă, fiind în criză de efective şi muniţii.

Kievul se teme acum de o intensificare a acţiunilor ofensive ruseşti în săptămânile următoare. Armata rusă a mai revendicat şi duminică ocuparea unui sat tot în sectorul de front din zona Avdiivka, satul Novobahmutivka, situat aproape de satul Oceretîne, aflat pe o un teren înalt şi pe care-l controlează în mare parte, ceea ce stârnit critici la adresa armatei ucrainene printre bloggerii militari ucraineni.

Astfel, canalul de Telegram „DeepState”, apropiat armatei ucrainene şi urmărit de peste 700.000 de persoane, a acuzat comandamentul Brigăzii 115 motorizate pentru „prăbuşirea defensivei în întreaga regiune, provocând pierderi considerabile”.

Trupele ruse continuă să înainteze şi către oraşul Ceasov Iar, a cărui eventuală cucerire le-ar permite să ameninţe redutele ucrainene Sloviansk şi Kramatorsk, oraşe cheie pentru controlul întregii provincii Doneţk.

Comandantul-şef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski, a recunoscut duminică faptul că situaţia pe front „s-a deteriorat” şi că trupele ruse, mai numeroase şi mai bine echipate, au obţinut „succese tactice” în mai multe zone.

Potrivit generalului Sîrski, armata rusă „şi-a concentrat eforturile în mai multe sectoare, creând astfel un avantaj semnificativ în termeni de forţe şi mijloace”, pentru a „încerca să preia iniţiativa strategică şi să străpungă linia frontului”.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...