Doi jurnaliști au fost arși de vii de o bandă, în Haiti

Data publicării:
haiti-ancheta-politie-profimedia
Doi jurnaliști au fost arși de vii de o bandă, în Haiti. Foto: Profimedia Images

Doi jurnaliști haitieni au fost arși de vii de o bandă, la periferia capitalei Port-au-Prince, în timp ce documentau lipsa de securitate din zonă, au declarat surse oficiale pentru CNN. Un al treilea a reușit să scape.

O sursă din cadrul Forţelor de Securitate Haitiene a declarat pentru CNN că banda Ti Makak a comis crimele în cartierul Petion-Ville din Port-au-Prince. Motivul și detaliile atacului rămân neclare.

Institutul de presă haitian Radio Écoute FM a confirmat că unul dintre jurnaliștii săi, John Wesley Amady, a fost ucis în atac în timp ce era în misiune, documentând lipsa de securitate în zonă.

Amady „a fost împușcat cu sălbăticie și ars de viu de bandiți înarmați. Condamnăm cu maximă rigoare acest act criminal și barbar”, a transmis publicația, numindu-l un „atac grav la adresa dreptului la viață”.

Radio Écoute FM și-a suspendat activitatea până la noi ordine „în semn de solidaritate cu familia victimei”, se mai arată în comunicat. Atacurile au avut loc pe fondul unor violențe extreme și al deteriorării condițiilor de securitate în Port-au-Prince, unde grupuri rivale se luptă între ele sau cu poliția pentru controlul străzilor, provocând strămutarea a zeci de mii de persoane într-una dintre cele mai sărace națiuni din America.

În luna iulie a anului trecut, președintele haitian Jovenel Moise a fost asasinat în timpul unui atac asupra reședinței sale private, lăsând un vid de putere care a adâncit tulburările cauzate de violență, de criza umanitară tot mai mare din Haiti și de pandemia Covid-19.

Marți, Statele Unite au arestat un columbian pentru presupusa sa implicare în asasinarea lui Moise.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuvântul din limba română pe care 70% dintre români îl scriu greșit. E folosit des, dar mulți nu știu forma...
Digi FM
Un român care lucrează în Elveția, viral pe TikTok, după ce a dezvăluit câți bani câștigă în fiecare lună...
Pro FM
Roxana Nemeș a avut mult de tras până să fie gravidă. A făcut patru fertilizări in vitro: "M-am aruncat în...
Film Now
Clint Eastwood, declarații despre interviul care a făcut înconjurul lumii: „E în întregime fals!”
Adevarul
Operațiune ca în filme: Falși polițiști au „percheziționat” un apartament din Brașov și au plecat cu...
Newsweek
Ce asigurări vor plăti pensionarii în funcție de pensia pe care o primesc? Se ajunge și la 400 lei
Digi FM
Dan Tanasă de la AUR, sancționat de internauți, după un comentariu la pozele Andreei Bălan: "De asta te-a...
Digi World
Mărturisirile emoționante ale unei femei care susține că a fost în moarte clinică timp de 24 de minute...
Digi Animal World
Reacția unui taur când este urmărit de doi jaguari. Animalul nu s-a lăsat deloc intimidat de feline
Film Now
Halle Berry, după ce a fost criticată pentru că s-a filmat în pat, alături de iubitul ei, de Ziua Mamei...
UTV
Roxana Nemeș este însărcinată cu gemeni, după 5 ani de luptă și patru fertilizări in vitro: „M-am aruncat în...