Donald Trump a semnat lista sancţiunilor impuse Turciei şi a transmis un avertisment dur

Data actualizării: Data publicării:
President Trump Hosts Turkey's President Erdogan At The White House
FOTO: Getty Images

SUA au impus sancţiuni ţintite împotriva a trei miniştri turci printr-un decret prezidenţial semnat de Donald Trump care vizează să convingă Ankara ''să înceteze imediat ofensiva'' în Siria, a anunţat administraţia americană, relatează AFP.

Miniştrii Energiei, Apărării şi de Interne sunt vizaţi de măsurile americane, potrivit unui comunicat al Trezoreriei SUA. Bunurile lor potenţiale în Statele Unite sunt îngheţate şi tranzacţiile internaţionale în dolari sunt blocate.

Ministerele Apărării şi Energiei sunt de asemenea vizate ca instituţii.

Decretul semnat de preşedintele Trump prevede, de asemenea, blocarea intrării persoanelor sancţionate pe teritoriul Statelor Unite.

Documentul citat permite vizarea unui număr foarte mare de oficiali turci implicaţi în acte care îi pun în pericol pe civili sau destabilizează nord-estul Siriei, dar, în acest moment, administraţia Trump a decis să aplice sancţiuni numai celor trei miniştri şi două ministere.

"Dacă operaţiunea Turciei continuă, aceasta va agrava o criză umanitară deja gravă şi în plină creştere, cu consecinţe potenţial dezastruoase", a declarat secretarul de stat american, Mike Pompeo, într-un comunicat.

''Pentru a evita noi sancţiuni impuse în cadrul acestui nou decret prezidenţial, Turcia trebuie să pună capăt imediat ofensivei sale unilaterale în nord-estul Siriei şi să reia dialogul cu Statele Unite privind securitatea'' în regiune, a avertizat el.

La rândul său, Congresul SUA ameninţă că va adopta rapid sancţiuni economice mult mai extinse împotriva Turciei.

Ofensiva turcă în nord-estul Siriei, intrată luni în şasea a zi, a provocat proteste internaţionale şi s-a soldat cu peste 150 de morţi, dintre care 50 de civili, precum şi cu strămutarea a peste 130.000 de persoane.

Sursa: Agerpres

Redactare G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
După ce George Simion l-a jignit, Emmanuel Macron l-a sunat imediat pe Nicușor Dan. Liderul francez i-a spus...
Digi FM
Mesajul unui puști de 12 ani, diagnosticat cu autism, pentru George Simion, după ce l-a jignit pe Nicușor...
Pro FM
Ultimele cuvinte ale lui Avicii. Ce a scris Tim Bergling în jurnal, cu o zi înainte de a-și pune capăt vieții
Film Now
Cu părul cărunt și un costum masculin reinterpretat, Andie MacDowell a fost regina covorului de la Cannes...
Adevarul
Șoferii pot reduce consumul de carburant cu 15-25% dacă scot un singur element de pe mașină
Newsweek
4.800 lei în plus la pensie în luna iunie pentru un pensionar cu 37 ani munciți. Cum se explică?
Digi FM
Irinel Columbeanu are mari datorii la azil. Pensia nu acoperă nici măcar un sfert din cheltuieli: "Nu-l mai...
Digi World
"Nu e de glumit. Intoxicația cu apă poate fi fatală!". Primele simptome și ce să faci dacă o persoană se...
Digi Animal World
Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea...
Film Now
Scarlett Johansson, despre colaborarea cu Bill Murray și acuzațiile ce i-au fost aduse actorului: Viața l-a...
UTV
Salma Hayek, pe coperta Sports Illustrated Swimsuit 2025: „Am aproape 60 de ani, nici nu mi-ar fi trecut prin...