Video Două portavioane chineze au efectuat exerciţii de luptă în Pacificul de Vest. Reacția Japoniei

Data actualizării: Data publicării:
portavionul chinezesc Liaoning si inca o nava, exercitii in pacific
Beijingul dispune de două portavioane active: Liaoning (foto) şi Shandong. Foto: Profimedia

Două portavioane chineze însoţite de nave au efectuat recent exerciţii de luptă în Pacificul de Vest, a anunţat luni China, pe fondul suspiciunilor unor state vecine asiatice cu privire la activităţile sale militare.

Beijingul dispune de două portavioane active: Liaoning şi Shandong. Un al treilea, Fujian, este în curs de testare.

Două grupuri de luptă ale portavioanelor - adică un grup de nave de război organizate în jurul unui portavion - „au finalizat recent cu succes antrenamentul de luptă pe mare”, a transmis armata chineză într-un comunicat citat de AFP, potrivit Agerpres.

Ea a prezentat aceste exerciţii efectuate în Pacificul de Vest drept „manevre de rutină planificate în conformitate cu programul anual”, fără a dezvălui datele sau locurile specifice ale desfăşurării.

Aceste exerciţii au inclus antrenamente de luptă, operaţiuni de recunoaştere, de avertizare timpurie, atac anti-navă, apărare aeriană şi zboruri nocturne ale aeronavelor de pe portavioane, potrivit comunicatului.

Postul de stat CCTV a difuzat videoclipuri cu avioane de vânătoare gri care decolau de pe puntea unui portavion. Alte imagini au arătat aeronave în formaţie şi un elicopter.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Îngrijorări în Japonia

Manevrele recente ale Chinei în Pacific au stârnit îngrijorări în Japonia.

Tokyo a raportat în iunie că a observat pentru prima dată două portavioane chineze navigând simultan în Pacific, considerând acest lucru un semn al dorinţei Beijingului de a-şi consolida capacităţile operaţionale în zone mai îndepărtate decât înainte de coasta chineză.

Japonia a susţinut, de asemenea, că avioane de luptă chineze au decolat din Shandong şi s-au apropiat la mai puţin de 45 de metri de un avion militar de patrulare japonez.

China a contestat această versiune, acuzând aeronava japoneză că a provocat incidentul.

Armata chineză a recunoscut luni că „în timpul antrenamentelor, nave şi aeronave străine au efectuat în mod repetat operaţiuni de recunoaştere, urmărire şi supraveghere atentă”.

China investeşte de câteva decenii în modernizarea forţelor sale armate, conform influenţei sale economice şi diplomatice. Aceasta tendinţă stârneşte îngrijorare în rândul unora dintre vecinii săi asiatici. Beijingul susţine că are o politică militară „defensivă” şi că doreşte doar să-şi păstreze suveranitatea.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ilie Bolojan a anunțat al doilea set de măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare. Ce se întâmplă începând...
Digi FM
Ana de Armas, de la revelația Bond Girl și promisiunea unei vieți de superstar, la eșecuri de box office. Ce...
Pro FM
Cum își petrece Jessie J timpul după intervenția chirurgicală pentru cancer. Artista, recunoscătoare: „Cea...
Film Now
Zvonurile despre presupusa relația dintre Jennifer Aniston și Jim Curtis, amplificate. Comentariul lăsat de...
Adevarul
Adolescenta care își jelea părinții în biserică, acuzată că i-a ucis cu sânge rece: elogiul care a ridicat...
Newsweek
Veste excepțională pentru cine trece la pensie limită vârstă. Pensiile vor crește până la 1 august
Digi FM
Adevărul despre divorțul dintre Denise Richards și Aaron Phypers: „Tot ce făceau era să se certe!” Actrița a...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Cinci papagali, recent donați la o grădină zoologică din Anglia, au înjurat vizitatorii. Angajații, nevoiți...
Film Now
Reuniune de senzație. Distribuția filmului "Mumia", împreună la 26 de ani de la premieră. "Un film...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu