Drama unei femei afgane care se ascunde de talibani: „Îmi doresc ca, atunci când mă vor găsi, să mă ucidă repede”

Data publicării:
taranom sayedi afganistan
Înainte ca talibanii să preia puterea în Afganistan, Taranom Sayedi ajuta copiii abuzați, cu banii câștigați din compania de construcții pe care a fondat-o. Foto: Facebook/ Taranom Sayedi

Înainte ca talibanii să preia puterea în Afganistan, Taranom Sayedi ajuta copiii abuzați, cu banii câștigați din compania de construcții pe care a fondat-o. Acum se ascunde de talibani și e sigură că, dacă va fi găsită, va fi ucisă, relatează CNN.

Încearcă să ne amenințe și să ne execute în secret, așa cum au făcut cu multe din prietenele mele”, spune ea.

Aceasta, în condițiile în care femeile din Afganistan au fost printre cei mai vocali protestatari față de regulile impuse de de talibani.

Taranom a participat la aceste proteste. Talibanii au bătut-o și au umplut-o de vânătăi. De atunci, trăiește cu teama că va fi ucisă. Speră doar ca acest lucru să se întâmple repede.

Nu mă tem de moarte. Dar îmi doresc ca, atunci când mă vor găsi, să mă ucidă repede. Dacă mă torturează înainte, mă vor ucide fără onoare. Toată lumea vrea să moară demn.

Înainte de venirea talibanilor, Taranom era o activistă cunoscută și a candidat inclusiv pentru un mandat în Parlament. Acum nu știe ce va face mai departe.

Cât timp trebuie să mai luptăm? Cu cine să luptăm? Cu cine să discutăm? Suntem în întuneric, nu avem nicio cale spre un viitor mai bun”, spune ea.

În tot Afganistanul, multe femei ca Sayedi se ascund de teama talibanilor.

Totul e în joc acum. Ne confruntăm cu o situație în care suntem foarte disprețuite de un grup care conduce această țară. Nici nu se pot uita la noi,” spune Mahbouba Seraj, activistă pentru drepturile omului.

Seraj este cea mai cunoscută activistă pentru drepturile omului din Afganistan. Spune că va rămâne în țară pentru a le apăra pe femei.

Ce vor face? Ne vor ucide pe toți? Asta vor să facă?”, spune ea.

Sayedi are de făcut o alegere dificilă. De ea depind și familia fratelui ei și copiii salvați de abuzuri.

Au nevoie de mine, așa că trebuie să fiu puternică. Va fi greu”, spune ea.

Își dă seama că, dacă rămâne în Afganistan, își riscă viața.

Am încercat să facem un Afganistan mai bun, să avem o viață mai bună, un viitor mai bun. Nu ne așteptam ca într-o zi să fim forțați să plecăm din țară, dar ne-au luat totul”, spune Sayedi.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...