„Echipa SWAT a tocilarilor” de la Pentagon demisionează în bloc din cauza lui Musk. Ce misiuni a îndeplinit pentru armata americană

Data actualizării: Data publicării:
The Pentagon is seen from above in Arlington, USA - 09 Feb 2025
Clădirea Pentagonului. Foto: Profimedia Images

Serviciul de Apărare Digitală din cadrul Pentagonului își va înceta activitatea, ca urmare a presiunilor făcute de Departamentul de Eficiență Guvernamentală (DOGE) condus de Elon Musk, după ce aproape întreg pesonalul acestui serviciu de apărare cibernetică va demisiona până la finalul lunii, conform Politico.

Demisiile angajaților vor duce practic la închiderea Serviciul de Apărare Digitală, (Defense Digital Service - DDS), înființat în 2015 pentru a ajuta Pentagonul să adopte rapid soluții de securitate cibernetică, în cazul unor eventuale crize naționale de securitate, și să adopte în Departamentul Apărării SUA o cultură a inovației specifice companiilor private din Silicon Valley.

DDS a creat softuri speciale pentru armata americane și baze de date folosite de armata ucraineană și diverse organizații umanitare, precum și tehnologii speciale pentru detectarea și contracararea dronelor.

Personalul DDS e cunoscut sub porecla „Echipa de intervenție rapidă (SWAT) a tocilarilor” de la Pentagon.

Actuala directoare a DDS, Jennifer Hay, va părăsi postul pe data de 1 mai. Alți 11, din cei 14 angajați ai DDS, au acceptat pachetul de compensații pe care administrația Trump l-a oferit angajaților federali care acceptă să-și părăsească posturile.

Șefa DDS, despre deciziile legate de demisie: „Ori murim repede, ori lent”

Pentagonul nu a comentat în mod oficial subiectul demisiilor angajaților Serviciului de Apărare Digitală din cadrul Pentagonului, dar a precizat că funcția acestui serviciu va fi „absorbită” în cadrul Biroului Digital și de Inteligență Artificială, din care DDS făcea deja parte.

Hay a precizat că, inițal, a crezut că departamentul său va fi, de fapt, parte integrantă a intențiilor anunțate de Musk de a implementa Inteligența Artificială în cadrul operațiunilor Pentagonului.

„Mai simplu spus: avem de ales între a muri repede și a muri lent”, a spus Hay.

Preşedintele Donald Trump l-a însărcinat pe Elon Musk să conducă un audit al Departamentului Apărării, susţinând că se aşteaptă să descopere fraude şi abuzuri financiare de miliarde de dolari. „Hai să verificăm armata. Să verificăm armata", a declarat Trump.

Donald Trump a asigurat că noul departament condus Musk va permite descoperirea unor „fraude de sute de miliarde de dolari”.

Musk, pe care Casa Albă l-a desemnat oficial drept „angajat special al guvernului”, a fost însărcinat de Trump să conducă un efort de reducere drastică a numărului de angajaţi federali. În acest context, consilierii lui Musk au solicitat acces la date confidenţiale din sistemele informatice ale mai multor agenţii guvernamentale.

Un fost oficial al Pentagonului a descris, sub protecția anonimatului, intervenția lui Musk în cadrul Departamentului Apărării SUA drept „dăunătoare și neproductivă”.

„Nici pomeneală să folosească AI, nici vorbă de eficiență. Ce fac ei (de la Departamentul de Eficiență Guvernamentală a lui Musk) e să distrugă tot”, a spus oficialul Pentagonului.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cea mai bună țară pentru retragerea la pensie se află la mii de kilometri. Totuși, europenii au o opțiune...
Digi FM
Prințesa Kate și prințul William, alături de adorabilii George și Charlotte, la Wimbledon. Regele Felipe al...
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, surprinși din nou împreună pe un iaht de lux, la doar câteva zile după...
Film Now
Nicole Kidman, apariție intens comentată la un show de modă la Paris. Unii o acuză că și-a „înghețat fața”...
Adevarul
Educația teatrală, materie obligatorie în clasa a XI-a, educația sexuală nu este în programa școlară
Newsweek
Șefa CSM a scris la UE ca pensiile speciale să nu fie tăiate. O așteaptă o pensie de 30.000 lei
Digi FM
Părinții ei sunt multimilionari, dar ea a ales simplitatea. Fiica lui Tom Cruise, impresionantă pe străzile...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Lătratul câinilor, tradus de un expert. 4 mesaje pe care animalul tău încearcă să ți le transmită
Film Now
Cum arată azi actorii din „Scary Movie”. Ce fac vedetele la 25 de ani de la premiera comediei horror
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu