Economist: Pandemia de COVID-19 va costa SUA 16 trilioane $, adică aproximativ 90% din PIB

Data publicării:
coronavirus femeie cu mască
Foto: Profimedia Images

Pandemia de COVID-19 va costa SUA 16 trilioane de dolari, sau aproximativ 90% din Produsul Intern Brut anual, estimează fostul ministru american de finanţe Lawrence Summers şi economistul David Cutler de la Harvard, scrie Agerpres.

Circa jumătate din această sumă o reprezintă veniturile ratate din cauza recesiunii induse de măsurile de carantină şi restul sunt efectele economice ale deceselor premature şi ale impactului avut de pandemie asupra sănătăţii mintale şi fizice, se arată în articolul publicat luni online în Journal of the American Medical Association.

Conform autorilor, pierderile economice vor fi de patru ori mai mari decât costurile Marii Recesiuni şi de peste două ori mai mari decât cheltuielile totale ale SUA cu toate războaiele purtate de la 11 septembrie 2001 încoace, incluzându-le aici pe cele din Afganistan, Irak şi Siria.

Pentru o familie formată din patru persoane, pierderile estimate vor fi de aproape 200.000 de dolari, menţionează cei doi economişti.

"Pierderile financiare uriaşe generate de COVID-19 sugerează o regândire fundamentală a rolului guvernului în pregătirea pentru o situaţie de pandemie", notează Cutler şi Summers.

Autorii subliniază importanţa testării pe scară largă şi a depistării şi izolării contactelor, apreciind că investiţiile în aceste demersuri "pot aduce beneficii de cel puţin 30 de ori mai mari" faţă de costurile iniţiale.

Testarea, identificarea contactelor şi izolarea trebuie aplicate permanent şi nu abandonate când încep să dispară preocupările legate de COVID-19, conchid Summers şi Cutler.

Editor : Iulia Iancu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Piedone nu mai are voie să conducă ANPC. Decizia procurorilor DNA. Detalii de ultimă oră
Digi FM
Ozzy Osbourne a murit la 76 de ani. Fiica lui fusese cerută de soție la ultimul concert pe care l-a susținut...
Pro FM
Lady Gaga, complet nemachiată pe scenă în Las Vegas. Imaginile inedite cu artista sunt acum virale
Film Now
Jane Fonda, despre relația complicată cu tatăl său, actorul Henry Fonda: „Nu-l mai văzusem așa. A fost...
Adevarul
Vacanța de coșmar a unui român pe litoralul din Bulgaria: „O mizerie de nedescris. Pe scaune găseai meniul de...
Newsweek
Judecătorii CCR cu pensii speciale de 68.000 lei au decis: Plata CASS la pensie este obligatorie
Digi FM
Adevărul despre moartea lui Felix Baumgartner. Procuror: „Ce știm cu certitudine este că a avut o fractură la...
Digi World
Care e temperatura ideală la care să-ți speli hainele. Ce setare trebuie să alegi ca să elimini microbii din...
Digi Animal World
„Cel mai rar urs” din lume, surprins de o cameră de supraveghere. Cum arată animalul care locuiește în...
Film Now
Katie Holmes și Joshua Jackson, mișcare surpriză la 22 de ani de la finalul „Dawson's Creek”. Fanii, uluiți...
UTV
Ozzy Osbourne a murit la 76 de ani. Legendarul solist al trupei Black Sabbath s-a stins la scurt timp după...