Egiptul caută soluții pentru a respinge planul lui Donald Trump de a prelua Fâșia Gaza

Data publicării:
Donald Trump
Donald Trump. Foto Chip Somodevilla /Getty Images

Egiptul a anunţat, vineri, că s-a aflat în contact cu parteneri arabi, printre care Iordania, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite, pentru a confirma respingerea de către statele din regiune a oricărei strămutări de palestinieni, după ce preşedintele american Donald Trump a declarat că aceştia ar trebui să plece din Fâşia Gaza, transmite Reuters, potrivit Agerpres. 

Ministrul de externe Badr Abdelatty a fost în contact cu omologi din 11 state, a transmis diplomaţia egipteană.

Aceştia au subliniat „constantele poziţiei arabe în ce priveşte cauza palestiniană, respingând orice măsuri menite să disloce poporul palestinian de pe pământul său sau să încurajeze transferul său spre alte ţări în afara teritoriilor palestiniene”, adaugă sursa citată.

Trump a sugerat ca SUA să preia controlul Gazei de la Israel şi să creeze acolo o „Riviera a Orientului Mijlociu” după relocarea palestinienilor în ţări ca Iordania şi Egipt. Ţările arabe vor însă o soluţie cu două state, cu un stat palestinian distinct alături de Israel.

Mutarea palestinienilor ar reprezenta 'o încălcare flagrantă a dreptului internaţional, o atingere adusă drepturilor palestinienilor, o ameninţare la adresa securităţii şi stabilităţii în regiune şi o subminare a oportunităţilor de pace şi coexistenţă între popoare', mai afirmă comunicatul de la Cairo.

Egiptul caută mai degrabă, împreună cu alte state arabe, căi de a reconstrui şi curăţa Fâşia Gaza după campania militară devastatoare.

Surse de securitate egiptene au spus pentru Reuters că preşedinţia, armata şi serviciile de informaţii ale Egiptului sunt unite în a respinge planul lui Trump, în pofida unor dezacorduri în privinţa modalităţii concrete de răspuns.

Preşedintele Abdel Fattah al-Sisi a spus că egiptenii vor ieşi în stradă pentru a se opune relocării palestinienilor.

Egiptul este un aliat important al Statelor Unite şi a contribuit împreună cu acestea şi Qatar la medierea încetării focului în Fâşia Gaza.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Contribuțiile pentru pensie: cum verifici dacă ți-au fost plătite. Informații utile pentru români
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Alina Sorescu rupe tăcerea după ce Alexandru Ciucu a dat de înțeles că părinții ei au o vină pentru divorț...
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
Adevarul
Măcelul pornit de la propagandă, două înmormântări și o crâșmă închisă. Cronica sfâșietoare a uciderii...
Newsweek
Calculul vechimii la pensie, schimbat. Care pensionari au mai puține zile muncite? Câți bani pierd?
Digi FM
Cum a ajuns un tânăr român să trăiască în cel mai izolat oraș din Alaska: „Singura cale de intrare și ieșire...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
UTV
Lino Golden și Delia au divorțat la un an de la căsătorie