Elevii din Germania pot opta să repete anul şcolar afectat de pandemie

Data publicării:
elevi cu o invatatoare la scoala
Elevii din Germania pot opta să repete anul şcolar afectat de pandemie. FOTO: Agerpres

Parlamentarii din Berlin au votat modificarea legii educaţiei, astfel încât elevii pot opta să repete anul şcolar care a fost afectat de pandemie.

Potrivit The Guardian, elevii şcolilor din Berlin vor putea alege dacă vor să repete anul şcolar care a fost afectat de pandemie. Asta după ce parlamentarii au votat în unanimitate să modifice legea educaţiei.

Prin urmare, părinţii elevilor care vor opta pentru această variantă vor trebui să facă o cerere scrisă conducerii unităţii de învăţământ şi să discute în prealabil cu un reprezentant al şcolii pentru a stabili care sunt cele mai bune opţiuni pentru copilul lor.

Legea se aplică copiilor cu vârste cuprinse între șase și 16 ani, de la clasa întâi până la clasa a zecea.

"Trebuie să facem ceva pentru a compensa deficitele educaţionale care au apărut într-un an de pandemie", a declarat Dirk Stettner, membru al comitetului pentru educaţie.

Decizia a fost primită însă cu reticentă. Într-o declarație comună recentă, mai mulți directori de școală s-au opus acestui plan, spunând că se tem de o „catastrofă organizațională”. Ei au spus că sălile de clasă s-ar putea supraaglomera, nu ar fi suficienți profesori și nici suficiente clase.

 

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...