Erdogan continuă persecuția opoziției. Liderul opoziției este vizat de o nouă anchetă pentru „insultă adusă preşedintelui”

Data publicării:
Ozgur Ozel
Ozgur Ozel, liderul principalului partid de opoziție, Partidul Republican al Poporului (CHP), ținând un discurs în fața susținătorilor primarului metropolei Istanbul, Ekrem Imamoglu. Foto: Profimedia

Parchetul General din Ankara a deschis duminică o nouă anchetă împotriva liderului opoziţiei, Ozgur Ozel, pentru „insultă adusă preşedintelui” şi alte infracţiuni.

Este cel mai recent anunţ dintr-o serie de procese îndreptate împotriva aleşilor principalei formaţiuni politice de opoziţie din Turcia, Partidul Republican al Poporului (CHP, social-democrat). Seria a început cu arestarea pe 19 martie a primarului oraşului Istanbul, Ekrem Imamoglu, în cadrul unei anchete pentru 'corupţie', preluate de AFP, potrivit Agerpres.

„Cuvintele rostite de preşedintele CHP Ozgur Ozel la conferinţa de presă care a urmat întâlnirii comitetului executiv pe 5 iulie constituie infracţiuni care includ insultă adusă preşedintelui, incitare la crimă, precum şi insultă şi ameninţări împotriva funcţionarilor publici", a precizat parchetul într-un comunicat.

Cuvintele incriminate nu au fost specificate, dar Ozgur Ozel a condamnat vehement arestările a trei primari şi a unui viceprimar membri ai partidului său.

„Fiecare îşi va avea locul în istorie. De o parte sunt cei care protejează urnele, de cealaltă parte sunt cei care cedează în faţa (lui Erdogan) şi a temerilor sale", a declarat Ozel, cerând respectarea alegătorilor.

„Le luaţi dreptul de vot, le luaţi primarii pe care i-au ales, îl băgaţi pe viitorul preşedinte la închisoare", a mai declarat el, referindu-se la Ekrem Imamoglu, candidatul CHP şi principalul competitor al lui Erdogan pentru alegerile prezidenţiale din 2028.

În noiembrie, preşedintele turc a depus plângere împotriva lui Ozgur Ozel pentru "insultă publică adusă preşedintelui" şi "crimă împotriva reputaţiei şi onoarei cabinetului prezidenţial".

O altă plângere depusă în februarie contestă statutul său de lider al CHP, prin acuzaţii de cumpărare de voturi în cadrul congresului partidului din noiembrie care l-a ales.

Luna trecută, parchetul a deschis o nouă anchetă pentru insulte aduse procurorului general din Istanbul şi "ameninţări la adresa justiţiei" în timpul unei manifestaţii.

Media locale au relatat de asemenea despre eforturile de a-l priva pe Ozgur Ozel de imunitatea parlamentară, astfel încât să poată risca închisoarea într-un alt caz de "insultă adusă unui funcţionar public".

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mirabela Grădinaru, jignită de o artistă celebră din România. Ce a putut să spună despre prima doamnă a...
Digi FM
Dur pe ecrane, fără "armură" acasă. Dwayne Johnson s-a lăsat pe mâna fiicelor sale, care l-au machiat cu mult...
Pro FM
Sharon Osbourne, de neconsolat, în timp ce își ia adio de la sufletul ei pereche. Ozzy, înmormântat în orașul...
Film Now
Tom Cruise, relație complicată cu tatăl lui, care a murit de tânăr: Era un laș, un comerciant al haosului
Adevarul
Un puzzle preistoric se apropie de rezolvare: Cine a ridicat cu adevărat minunea arheologică Stonehenge?
Newsweek
Când intră pensiile în august? Nu toți pensionarii vor primi banii la aceeași dată. Sume mai mici
Digi FM
O familie de români din Spania şi-a pierdut toţi cei trei copii într-un accident de maşină. Cel mai mic...
Digi World
Un nou trend japonez de fitness promite să adauge până la 7 ani în plus speranței de viață. Poate fi o...
Digi Animal World
Momentul când o femeie este atacată de un roi de albine. A fost salvată de un instalator: „Mi-am amintit de...
Film Now
Surpriză uriașă. O continuare a uneia dintre cele mai îndrăgite comedii romantice, în discuții. Celine Song...
UTV
Cheloo, mesaj video după testul pozitiv pentru droguri: „Trăiesc o mizerie foarte bine pusă la punct”