Erdogan pune o nouă condiție pentru intrarea Suediei în NATO: cere redeschiderea negocierilor de aderare a Turciei la UE

Data publicării:
Recep Tayyip Erdogan, președintele Turciei, susține un discurs în provincia Elazig, din Turcia, pe 1 aprilie 2023.
Recep Tayyip Erdogan, președintele Turciei. Foto: Profimedia Images

Ankara va sprijini intrarea Suediei în NATO dacă Uniunea Europeană redeschide negocierile pentru aderarea Turciei la UE, a spus luni preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan.

„Deschideţi mai întâi calea pentru aderarea Turciei la Uniunea Europeană şi apoi vom deschide calea pentru Suedia, la fel cum am deschis calea pentru Finlanda”, a spus Erdogan în ajunul summitului anual al NATO de la Vilnius, relatează presa internațională citată de Agerpres.

Negocierile dintre Turcia şi UE se află într-un impas de mai mulţi ani.

Comisia Europeană apreciase la sfârşitul anului 2020 că şansele de aderare ale Ankarei erau „într-un punct mort” din cauza deciziilor contrare intereselor UE luate de liderii săi.

Turcia şi-a depus candidatura la Comunitatea Economică Europeană în 1987 şi la Uniunea Europeană în 1999, dar negocierile de aderare la UE, care au început în 2005, au fost împiedicate de o serie de probleme spinoase şi de lipsa de entuziasm a unor ţări-cheie din UE.

Preşedintele turc a reiterat luni că unda verde a Turciei pentru aderarea Suediei la Alianţa Nord-Atlantică depinde de „realizarea punctelor incluse în acordul tripartit” semnat la summitul NATO de la Madrid de anul trecut între Turcia, Suedia şi Finlanda.

Erdogan, care urmează să discute luni cu premierul suedez Ulf Kristersson şi cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, continuă să critice Suedia pentru presupusa indulgenţă faţă de militanţii kurzi care s-au refugiat pe teritoriul său.

Preşedintele turc urmează să poarte discuţii şi la Vilnius cu preşedintele american Joe Biden.

Turcia este ultima ţară din NATO, alături de Ungaria, care se opune aderării Suediei, în ciuda măsurilor luate de ţara scandinavă, inclusiv o reformă a Constituţiei sale şi adoptarea unei noi legi antiterorism.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...