Erdogan spune că va discuta cu Putin despre centrala Zaporojie și îi va cere „să facă ceea ce trebuie pentru pace în lume”

Data publicării:
Putin râde lângă Erdogan
Recep Erdogan și Vladimir Putin, la reședința președintelui rus de la Soci. Foto: Profimedia Images

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a anunţat vineri că va discuta despre centrala nucleară Zaporojie cu preşedintele rus Vladimir Putin, după o întrevedere cu liderul ucrainean Volodimir Zelenski, informează Reuters.

Zelenski a declarat că Rusia trebuie să elimine toate minele din zonă, a spus Erdogan joi, într-un interviu acordat în timpul zborului său de întoarcere din oraşul ucrainean Lvov, potrivit declaraţiilor sale raportate de mass-media turce, scrie Agerpres.

"Vom discuta problema (centralei nucleare Zaporojie) cu (Vladimir) Putin şi îi vom cere în mod concret Rusiei să facă ceea ce trebuie, ca un pas important pentru pacea în lume", a subliniat Erdogan.

În acelaşi interviu, Erdogan a asigurat, potrivit AFP, că Turcia "nu are pretenţii" la teritoriul sirian. "Nu avem pretenţii la teritoriul Siriei (...). Regimul (de la Damasc) trebuie să fie conştient de acest lucru", a declarat Erdogan, care ameninţă din luna mai cu o nouă ofensivă în nordul Siriei împotriva unor grupări kurde.

Preşedintele turc a reafirmat, însă, că armata Ankarei - prezentă în zone din nordul teritoriului sirian ce se învecinează cu Turcia - este "gata" în orice moment să lanseze o nouă ofensivă.

Între 2016 şi 2019, armata turcă a lansat trei operaţiuni de anvergură în nordul Siriei, vizând miliţii şi organizaţii kurde.

Ankara vrea să creeze o "zonă de securitate" de 30 de kilometri la frontiera sa sudică.

De asemenea, potrivit Reuters, Erdogan a dat asigurări că nu a respins niciodată dialogul şi diplomaţia în relaţiile cu Siria. Diplomaţia între state nu poate fi niciodată total întreruptă, a spus Erdogan, pe un ton mai blând decât în afirmaţiile sale anterioare.

Marţi, Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) a raportat că 17 persoane au fost ucise în lovituri ale armatei turce asupra unei poziţii a regimului sirian lângă frontiera turcă, după confruntări în timpul nopţii între forţele Ankarei şi combatanţi kurzi.

Preşedintele Erdogan, care s-a deplasat joi în Ucraina pentru prima dată de la începutul invaziei ruse, a îndemnat de asemenea la "întărirea" coordonării cu Moscova în nordul Siriei, pentru a lupta împotriva "terorismului".

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Fostă iubită a lui Liviu Dragnea, dezvăluiri dureroase din timpul relaţiei. Irina Tănase e de nerecunoscut...
Digi FM
Uită de mitul celor 10.000 de pași pe zi! Cât trebuie să mergi pe jos, de fapt, pentru o viață mai sănătoasă
Pro FM
Justin Timberlake, dezvăluire neașteptată după turneul mondial. Cu ce boală a fost diagnosticat: „Am fost cu...
Film Now
Liam Neeson, convins că nu va mai iubi. Ce declara înainte de povestea cu Pamela Anderson
Adevarul
Frământări în PSD - taberele se conturează înaintea congresului. Analist: „Nu sunt încă în formație de luptă”
Newsweek
CASS la pensie intră azi în vigoare. Cum se calculează? Care pensionari plătesc și impozit?
Digi FM
Cum a reușit o femeie să slăbească 141 kilograme în mai puțin de doi ani, fără operații sau tratamente: „Nu...
Digi World
Un nou trend japonez de fitness promite să adauge până la 7 ani în plus speranței de viață. Poate fi o...
Digi Animal World
Momentul când o femeie este atacată de un roi de albine. A fost salvată de un instalator: „Mi-am amintit de...
Film Now
Catherine Zeta-Jones și Michael Douglas au o avere de milioane de dolari, dar preferă vacanțele modeste...
UTV
Justin Timberlake, dezvăluire emoționantă după turneul mondial. Artistul a recunoscut că s-a luptat cu o...