Galerie Foto „Este o situație scăpată de sub control”. Inundațiile și ploile torențiale au făcut ravagii în Libia. Cel puțin 150 de oameni au murit

Data actualizării: Data publicării:
inundatii in libia
Inundațiile și ploile torențiale au făcut ravagii în Libia. FOTO: Profimedia Images

 

Inundaţiile provocate de ploile torenţiale aduse de furtuna Daniel, care străbate Mediterana, au lovit estul Libiei în ultimele zile şi au provocat moartea a cel puţin 150 de persoane, a anunţat luni o sursă oficială citată de AFP, potrivit Agerpres.

Inundațiile și ploile torențiale au făcut ravagii în Libia. FOTO: Profimedia Images
Inundațiile și ploile torențiale au făcut ravagii în Libia. FOTO: Profimedia Images

„Cel puţin 150 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma inundaţiilor provocate de furtuna Daniel la Derna, în regiunile Jabal Al-Akhdar şi în suburbiile din Al-Marj”, din estul Libiei, a declarat Mohamed Massoud, purtător de cuvânt al şefului executivului paralel cu sediul la Benghazi. Furtuna a provocat, de asemenea, „pagube materiale importante la nivelul infrastructurii şi al proprietăţilor private”, a adăugat purtătorul de cuvânt libian.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Descrisă de experţi ca fiind un „fenomen extrem din punct de vedere al cantităţii de apă căzută”, furtuna denumită Daniel lovise săptămâna trecută Grecia, Turcia şi Bulgaria, provocând în cele trei ţări moartea a cel puţin 27 de persoane.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Duminică după-amiază, furtuna Daniel a lovit estul Libiei, în special oraşele de coastă Jabal al-Akhdar (nord-est), dar şi Benghazi, unde a fost decretată stare de asediu, iar şcolile au fost închise. Regiunea fusese deja afectată de ploi torenţiale de mai multe zile.

Echipe de salvare au fost trimise duminică la Derna, un oraş cu peste 100.000 de locuitori, siutat la 900 km est de Tripoli, care a fost traversat de o viitură. Autorităţile din estul Libiei „au pierdut contactul cu nouă soldaţi în timpul operaţiunilor de salvare din acest oraş”, potrivit lui Mohamed Massoud.

Guvernul paralel din estul Libiei, numit de Parlament, a declarat Derna „zonă calamitată”

Luni, guvernul paralel din estul Libiei, numit de Parlament, a declarat Derna „zonă calamitată”.

Un oficial din cadrul consiliului municipal din Derna a descris situaţia din oraşul său ca fiind „catastrofală”, „scăpată de sub control” şi necesitând „o intervenţie naţională şi internaţională”, în declaraţii pentru canalul local Libya al-Ahrar. El a raportat prăbuşirea a patru poduri principale şi a două clădiri.

Sute de locuitori sunt încă blocaţi în zone greu accesibile, în timp ce echipele de salvare, susţinute de armată, încearcă să îi ajute.

Imaginile filmate de locuitorii din oraşe estice precum Derna, al-Bayda şi din alte oraşe mai mici arată alunecări de teren impresionante şi cartiere întregi scufundate sub ape, precum şi drumuri şi clădiri prăbuşite.

Înzestrată cu cele mai abundente rezerve de petrol din Africa, Libia a plonjat în haos de la căderea regimului lui Muammar Gaddafi în 2011 şi este zguduită de un conflict civil între estul şi vestul ţării.

La o reuniune extraordinară a Consiliului de Miniştri transmisă în direct la televiziune luni, s-au anunţat „trei zile de doliu naţional” şi s-a subliniat „unitatea tuturor libienilor” în faţa acestui dezastru.

În Egiptul vecin, autorităţile au făcut apel la prudenţă pe coasta de nord, la graniţa cu estul Libiei, şi au anunţat că se fac pregătiri pentru a minimiza impactul furtunii Daniel. Prognozele meteorologice anunţă ploi abundente timp de trei zile.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Macron, gest urât faţă de Kate Middleton! Prinţesa nici nu a ştiut cum să reacţioneze, fotografii au surprins...
Digi FM
Cum vrea Irina Columbeanu să facă bani pentru a-și ajuta tatăl: "Simt că e responsabilitatea mea să am grijă...
Pro FM
Matteo, fiul lui Andrea Bocelli, despre momentul în care tatăl său i-a aranjat o întâlnire cu Angelina Jolie...
Film Now
„Mâinile îți trădează vârsta!”. Fanii o acuză pe Nicole Kidman că și-a „înghețat fața”, după recenta apariție...
Adevarul
Un bucureștean a reclamat o parcare ilegală, dar s-a trezit tot el amendat: „Prima și ultima mea sesizare la...
Newsweek
Cum primești pensie dacă ai lucrat și în afara țării? Ce faci dacă nu găsești bilete de tratament?
Digi FM
De ce plătesc CASS mamele și pensionarii cu venituri de peste 3000 de lei. Bolojan: „Nu mai putem fi o ţară...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Cinci papagali, recent donați la o grădină zoologică din Anglia, au înjurat vizitatorii. Angajații, nevoiți...
Film Now
Actrița care i-a depășit pe Samuel L. Jackson și Robert Downey Jr. și a devenit cel mai profitabil star de la...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu