Estonia a declarat oficial Rusia „stat terorist”

Data publicării:
Steagurile Estoniei și ale Uniunii Europene
Parlamentul Estoniei a votat, marți, declarația prin care Rusia este numită „regim terorist”. Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia images

Parlamentul Estoniei a votat, marți, o rezoluție prin care numește Rusia „regim terorist” și „stat care susține terorismul”, ca urmare a invaziei sângeroase pe care dictatorul rus a pornit-o împotriva Ucrainei, relatează CNN.

„În susținere față de apelul Parlamentului Ucrainei către țări și către organizații internaționale, Riigikoku (n. red. – denumirea locală a Parlamentului Estoniei) declară că regimul rus este regim terorist și că Federația Rusă este un stat care susține terorismul, și ale cărei acțiuni trebuie judecate împreună”, a anunțat președintele parlamentului eston într-un comunicat.

„Cerem și comunității internaționale să adopte declarații similare”, a mai transmis oficialul.

Oficialii estoni spun că amenințările nucleare ale dictatorului rus, Vladimi Putin, au transformat Rusia în cel mai mare pericol pentru pace și în Europa și în întreaga lume.

„Riigikogu cere Uniunii Europene și statelor membre NATO să mărească decisiv cantitatea de ajutoare pentru Ucraina. Este nevoie de acest lucru pentru a confrunta agresiunea Federației Ruse și pentru a restaura suveranitatea Ucrainei în teritoriul și granițele recunoscute la nivel internațional”.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri