Europa se reorientează în materie de energie, în ciuda controverselor și a restricțiilor (CNBC)

Data publicării:
Close,Up,Of,The,Europe,On,A,Map,With,European
Europa. Foto: Shutterstock

Tot mai multe ţări europene revin asupra poziţiei lor privind energia nucleară, într-o încercare de a-şi spori independenţa energetică şi de a găsi un echilibru în tranziţia verde. În ultimele săptămâni, Danemarca a anunţat că va reanaliza interdicţia impusă în urmă cu 40 de ani asupra energiei nucleare, Spania s-a arătat deschisă ideii de a revizui închiderea centralelor sale, iar Germania şi-a retras opoziţia faţă de utilizarea energiei atomice, relatează CNBC, preluată de News.ro.

Această renaştere a interesului pentru energia nucleară este alimentată, cel puţin parţial, de costurile ascunse asociate cu energia solară şi eoliană, în special cele legate de echilibrarea şi transportul electricităţii. Deşi energiile regenerabile sunt încă considerate cele mai ieftine şi rapide soluţii pentru tranziţia ecologică, tot mai multe guverne iau în calcul dacă noile tehnologii nucleare, precum reactoarele modulare mici (SMR), ar putea completa acest sistem.

Sunt analizate noile tehnologii nucleare

”Energia solară şi eoliană rămân prioritare pentru tranziţia verde, dar trebuie să vedem dacă noile tehnologii nucleare pot avea un rol complementar”, a declarat ministrul danez al energiei, Lars Aagaard.

Danemarca, care a interzis energia nucleară în 1985, nu intenţionează să construiască centrale nucleare clasice, dar va analiza în mod serios opţiunile nucleare avansate.

În Spania, ministrul Tranziţiei Ecologice, Sara Aagesen, a spus că, deşi planul rămâne închiderea centralelor nucleare până în 2035, nu este exclusă o prelungire a duratei de funcţionare. Discuţiile vin pe fondul unei pene majore de curent care a afectat recent Spania, Portugalia şi sudul Franţei.

Unele voci externe au pus problema fiabilităţii reţelei electrice bazate în proporţie mare pe energie solară şi eoliană, deşi autorităţile spaniole neagă că regenerabilele ar fi fost cauza.

Schimbare radicală de poziție în Germania

Germania, care a închis ultimii săi trei reactoare nucleare în 2023, şi-a schimbat radical poziţia. Noul guvern condus de cancelarul Friedrich Merz a renunţat la opoziţia istorică faţă de energia nucleară, în special în contextul presiunilor franceze de a include această sursă în legislaţia UE ca fiind comparabilă cu energiile regenerabile.

Deşi energia nucleară are un conţinut scăzut de carbon şi este văzută de unii drept o soluţie pentru reducerea emisiilor şi a dependenţei de combustibili fosili, organizaţiile de mediu avertizează că este o tehnologie costisitoare şi riscantă, care distrage atenţia de la soluţiile mai ieftine şi mai curate.

Georg Zachmann, cercetător la think tank-ul Bruegel din Bruxelles, subliniază că energia nucleară rămâne una dintre cele mai controversate surse de electricitate din Europa. El atrage atenţia asupra costurilor în creştere ale proiectelor nucleare noi, în contrast cu scăderea drastică a preţurilor pentru noile instalaţii eoliene şi solare.

Totodată, datele publicate de think tank-ul Ember arată că, în prima jumătate a anului trecut, energia eoliană şi solară au ajuns să reprezinte 30% din producţia de electricitate a UE, depăşind pentru prima dată combustibilii fosili. În paralel, producţia de energie nucleară în UE a crescut cu 3,1%.

În pofida interesului reînnoit, experţii avertizează că noile centrale nucleare vor rămâne greu de finanţat şi nu vor aduce beneficii reale decât, cel mai devreme, peste decenii. În acest context, competiţia dintre susţinătorii nuclearului şi cei ai regenerabilelor riscă să favorizeze, în continuare, utilizarea gazelor naturale.

 

Editor : M.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost fotografiat Călin Georgescu după vizita la Broșteni. A uitat complet de dramele românilor, s-a...
Digi FM
Ada Galeș, vești după patru luni de luptă cu cancerul: "Sunt cu tot cerul gurii cusut. Dar am o biopsie cu...
Pro FM
Justin Timberlake a aflat că suferă de boala Lyme, după luni de incertitudine. Soția lui "și-a dat seama că...
Film Now
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Marilyn Monroe. Cea mai faimoasă blondă din istorie a murit la doar 36...
Adevarul
De ce a fost nevoită România să cucerească Budapesta. Ce planuri își făcuseră ungurii împreună cu rușii
Newsweek
Altă lovitură după tăierea pensiilor speciale. Salariile de 30.000 lei ale magistraților, în pericol
Digi FM
Mihaela Rădulescu, prima aniversare în doliu, fără Felix Baumgartner. Ce urare i-a făcut anul trecut bărbatul...
Digi World
COVID-19 de lungă durată. Cât timp persistă virusul în creier. Pare „să aibă un impact asupra producţiei de...
Digi Animal World
Momentul când o femeie este atacată de un roi de albine. A fost salvată de un instalator: „Mi-am amintit de...
Film Now
FOTO. Zâmbitorul Tom Holland, pentru prima dată pe platourile de la „Spider-Man: Brand New Day”, în costumul...
UTV
Cheloo, din nou în centrul atenției. Imagini șocante cu rapperul conducând cu 100 km/h pe străzile din...