Evenimentele din Kazahstan se pot repeta dacă nu se trag învăţăminte, avertizează Lukaşenko

Data publicării:
Aleksandr Lukaşenko in timpul unei declaratii
Aleksandr Lukaşenko. Foto: Profimedia Images

Evenimentele din Kazahstan se pot repeta, în primul rând în Uzbekistan, a declarat, luni, preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, în cursul unei reuniuni extraordinare în format de videoconferinţă cu şefii de stat ai ţărilor membre din Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), între care şi Vladimir Putin.

"Lecţiile despre care s-a vorbit mult aici ar trebui învăţate de toată lumea şi mai ales de Uzbekistan", a spus Lukaşenko, citat de agenţia oficială de presă rusă TASS. "Dacă nu se trag învăţăminte, conform informaţiilor noastre, opiniile lor vor fi deja aruncate asupra Uzbekistanului", a mai spus acesta.

Lukașenko a făcut referire la ceea ce preşedintele kazah, Kasîm-Jomart Takaev, a calificat în cadrul aceleiaşi reuniuni drept forţe "teroriste" care au organizat o "tentativă de lovitură de stat", aminteşte, pe de altă parte, France Presse.

Potrivit lui Lukaşenko, citat de TASS, "s-au adunat prea mulţi care vor să arunce situaţia în aer" atât în Kazahstan, cât şi în alte republici post-sovietice din Asia Centrală. "Recent, la aceasta s-a adăugat Afganistanul", a remarcat Lukaşenko. El a mai notat că, "după cum au arătat evenimentele, mulţi terorişti internaţionali s-au adunat la graniţele Kazahstanului".

Preşedintele belarus consideră că este necesar ca ţările din regiune să rezolve împreună problemele apărute. Potrivit lui Lukaşenko, este imposibil "să împiedici tendinţele negative doar în cadrul Kazahstanului". "După cum vedem, sunt absolut convins că cele mai apropiate popoare - ale Kazahstanului şi Kârgâzstanului - ar trebui să încerce împreună să rezolve problemele dificile care au fost moştenite şi pe care deja le-am creat în perioada postsovietică", a adăugat Lukaşenko, potrivit surselor citate de Agerpres.

Confruntări violente în Kazahstan

La 2 ianuarie, au avut loc acţiuni de protest în mai multe oraşe din Kazahstan. În câteva zile, acestea au escaladat în revolte în masă şi atacuri asupra organelor guvernamentale în multe oraşe ale ţării, dintre care cele mai ample au avut loc la Almatî, capitala economică a ţării.

Preşedintele Kasîm-Jomart Takaev a cerut ajutorul OTSC, care a trimis trupe de menţinere a păcii în această fostă republică sovietică din Asia Centrală. La 7 ianuarie, autorităţile au anunţat că ordinea constituţională a fost restabilită în general în toate regiunile, aminteşte TASS.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri