Experți: Mişcarea Cetăţenilor Reich-ului, care viza răsturnarea guvernului din Germania, a fost subestimată prea multă vreme

Data publicării:
Prințul Heinrich XIII
Prințul Heinrich XIII. Sursa foto: Profimedia Images

Aşa-zisa mişcare a Cetăţenilor Reich-ului (Reichsbürger), care respinge existenţa statului german, a fost subestimată prea multă vreme, afirmă experţi citaţi joi de dpa.

Poliţia a desfăşurat miercuri o amplă operaţiune împotriva mişcării extremiste de dreapta bănuită că vizează răsturnarea guvernului, fiind arestaţi zeci de suspecţi, între care un militar german activ, un judecător din Berlin şi un membru al unei familii nobile.

Potrivit procurorilor, mişcarea pregătea o răsturnare a guvernului pentru a-l instala ca lider naţional pe Heinrich XIII P.R., care foloseşte titlul de prinţ şi este un descendent al familiei nobile Reuss din Thuringia.

De-a lungul ultimilor ani au fost indicii clare că adepţii mişcării sunt gata să recurgă la violenţă şi par să fie foarte bine organizaţi, a declarat pentru dpa Lorenz Blumenthaler, de la Fundaţia Amadeu Antonio, care militează împotriva antisemitismului, rasismului şi extremismului de dreapta.

"Dar în special în mediile de securitate aceste grupuri au fost de multe ori luate în râs şi potenţialul pericol enorm pe care îl reprezintă a fost tratat cu uşurinţă, în pofida avertismentelor clare ale societăţii civile", a subliniat Blumenthaler, a cărui fundaţie poartă numele unui lucrător de origine angoleză devenit una din primele victime ale violenţei de extremă dreapta din Germania după reunificare, fiind atacat şi lovit mortal de un grup de neonazişti la Eberswalde, la nord de Berlin, la sfârşitul lui noiembrie 1990, scrie Agerpres.

Adepţii ideologiei Reichsbürger cred în general în continuarea existenţei Germaniei imperiale sau naziste şi resping existenţa statului actual, cu reprezentanţii săi aleşi şi întregul sistem legal, potrivit agenţiei de informaţii interne Verfassungsschutz.

Subestimarea mişcării şi a uriaşului său potenţial de radicalizare a fost o greşeală care ar putea avea consecinţe, a avertizat Blumenthaler.

În urma unui incident de acum circa şase ani, în care un adept al mişcării a împuşcat un poliţist, autorităţile germane au început să realizeze greşeala şi să ia măsuri, mai ales după preluarea mandatului de către noul guvern de coaliţie, acum un an, dar problema nu poate fi reglementată peste noapte. "S-a pierdut mult de-a lungul anilor", a punctat Blumenthaler.

În acest sens, ministrul de interne din landul Thuringia, Georg Maier, a declarat joi pentru postul Deutschlandfunk că, din experienţa sa, este de aşteptat "un al doilea val de arestări" zilele următoare, a consemnat Reuters.

Potrivit acestuia, partidul dreptei radicale Alternativa pentru Germania, AfD, care face din legislativul landului, a devenit o interfaţă pentru extremiştii de dreapta, răspândind "fantezii" despre răsturnarea ordinii de stat.

"Oamenii sunt speriaţi şi AfD profită, oferind soluţii simple", a spus el.

Şeful poliţiei federale Holger Muench a afirmat în mod similar miercuri seara pe postul ZDF că vor apărea noi suspecţi pe parcursul următoarelor zile.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Billy Zane, de nerecunoscut în primele imagini din filmul „Waltzing With Brando”. Starul din „Titanic” îl...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...