Explozii puternice în Kiev. Este pentru prima dată din septembrie când rușii atacă capitala ucraineană

Data actualizării: Data publicării:
Russia Ukraine Military Operation Cossack Unit
Război în Ucraina. Foto: Profimedia Images

Două explozii puternice au fost auzite în centrul Kievului sâmbătă dimineaţă, cu puţin timp înainte ca sirenele de raid aerian să sune în capitala ucraineană, care este vizată în mod regulat de rachete ruseşti, relatează AFP şi Reuters, preluate de Agerpres.

Kievul spune că a doborât 19 din 31 de drone lansate de Rusia în cursul nopţii

ACTUALIZARE. Ucraina a anunţat sâmbătă că a doborât aproximativ două treimi din cele 31 de drone de atac lansate peste noapte, majoritatea în zonele din prima linie a frontului, de Moscova, care a vizat şi capitala Kiev în cursul dimineţii, potrivit AFP, citat de Agerpres.

"Nouăsprezece drone de atac Shahed-136/131 au fost distruse. Ocupanţii ruşi au trimis majoritatea dronelor de atac în zonele din prima linie", au transmis forţele aeriene, adăugând că Rusia a folosit, de asemenea, mai multe rachete.

Ucraina se aşteaptă la o înmulţire a acestor atacuri în această iarnă, după loviturile de iarna trecută care au vizat reţeaua energetică a Ucrainei, lăsând mii de oameni fără căldură sau electricitate pentru perioade lungi de timp.

"După o lungă pauză de 52 de zile, inamicul şi-a reluat atacurile cu rachete asupra Kievului!", a declarat şeful administraţiei militare a capitalei ucrainene, Serghei Popko, pe serviciul de mesagerie Telegram.

Jurnaliştii AFP din centrul Kievului au auzit două explozii puternice şi au văzut dungi pe cer în zori. Sirenele de raid aerian au sunat la scurt timp după aceea.

Nu au fost raportate victime sau pagube materiale în capitală sâmbătă dimineaţă.

Cu toate acestea, două rachete au aterizat pe un câmp între două zone rezidenţiale din regiunea Kiev, a declarat şeful administraţiei militare regionale, Ruslan Kravcenko. Cinci clădiri de apartamente au fost avariate, cu acoperişuri şi ferestre sparte, a adăugat el.

Explozii puternice în Kiev

"Conform informaţiilor preliminare, apărarea aeriană a acţionat împotriva rachetelor balistice. Alerta continuă, rămâneţi în adăposturi", a transmis primarul oraşului, Vitali Kliciko, pe Telegram.

"Nu au fost raportate victime până acum", a adăugat el mai târziu.

Jurnaliştii AFP au văzut două linii de fum alb pe cer, probabil lăsate de două rachete ucrainene de apărare aeriană, chiar înainte de cele două explozii.

Sirenele de raid aerian au sunat apoi în capitală, ultima dată lovită de atacuri ruseşti la sfârşitul lunii septembrie.

Iarna trecută, loviturile sistematice asupra sistemului energetic al Ucrainei au lăsat în mod regulat mii de case fără încălzire.

Marţi, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că ţara sa a desfăşurat noi sisteme de apărare aeriană furnizate de aliaţii săi occidentali, în aşteptarea unui nou val de atacuri ruseşti asupra infrastructurii sale energetice.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât costă vinieta pentru Bulgaria pentru 7 zile sau o lună. Prețurile actualizate în 2025
Digi FM
Internauții, după ce Nicușor Dan a fost pozat într-un magazin ieftin: "În țara unde Ciolacu poartă pantofi...
Pro FM
16 ani fără Michael Jackson. Cauza morții "regelui muzicii pop" și detalii tulburătoare din ultimele sale...
Film Now
Actorul care l-a interpretat pe puștiul din „Jaws” a rămas cu traume: „Nu am mai intrat în apă ani de zile”
Adevarul
Turiști români, uimiți de prețul apei în supermarketurile din Grecia: „La noi e pe prăduială”
Newsweek
Surprize pe talonul de pensie: cine pierde și cât. Sunt câte 20.000 pensionari în fiecare județ
Digi FM
Jeff Bezos se căsătorește cu Lauren Sánchez. Cine este MacKenzie Scott, fosta sa soție și una dintre cele mai...
Digi World
Cât de des ar trebui să-ți speli părul? Greșeala pe care mulți o fac
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
Sami, fiica lui Charlie Sheen, are probleme de sănătate după ce și-a pus implanturi mamare la doar 19 ani: „O...
UTV
Dragoș Bucur și Dana Nălbaru își țin copiii departe de rețelele sociale: „N-au acces la social media”