Familiile ostaticilor din Gaza spun că Netanyahu e vinovat de „sabotaj” și de un „eșec moral”

Data publicării:
Premierul israelian Benjamin Netanyahu
Premierul guvernului Israelului, Benjamin Netanyahu. FOTO: Profimedia Images

Forumul Familiilor Ostaticilor, o asociaţie israeliană ce reprezintă rudele persoanelor aflate în captivitate în Gaza, a denunţat, joi, ceea ce a numit „sabotarea” eforturilor pentru eliberarea celor dragi, arătând cu degetul spre Benjamin Netanyahu.

„Această manieră de a tărăgăna lucrurile este un sabotaj deliberat contra negocierilor menite să ni-i aducă înapoi pe cei dragi. Acest fapt pune în pericol negocierile şi dovedeşte un grav eşec moral”, a scris Forumul Familiilor Ostaticilor într-un comunicat, cu referire la tratativele indirecte între Israel şi Hamas, informează AFP, citată de Agerpres.

Discuţiile pentru o încetare a focului însoţită de o eliberare de ostatici, prevăzute pentru joi, în Qatar, şi implicând Israelul, au fost amânate pentru săptămâna viitoare, potrivit unei surse familiarizate cu situația. Sursa citată nu a precizat motivul amânării.

Conflictul dintre Israel şi teroriștii Hamas, intrat în a 293-a zi, a izbucnit după atacul terorist de o amploare fără precedent comis pe 7 octombrie anul trecut de comando-uri ale teroriștilor palestinieni în sudul Israelului, când 1.197 de persoane au fost ucise, în cea mai mare parte civili. Alte 251 de persoane au fost răpite de Hamas în acea zi şi duse în Fâşia Gaza.

Armata israeliană a ripostat cu o campanie de bombardamente, urmată de o operaţiune terestră amplă, împotriva poziţiilor Hamas din Fâşia Gaza. Potrivit autorităţilor din Gaza, acţiunile militare israeliene s-au soldat, până joi la prânz, cu 39.175 de morţi (dintre care 30 în ultimele 24 de ore) şi 90.403 de răniţi în rândul palestinienilor.

Dintre cele 251 de persoane răpite în timpul atacului Hamas din 7 octombrie, 111 încă sunt captive în Gaza. Armata israeliană a declarat că 39 din aceşti 111 ostatici ar fi deja decedaţi.

Qatar, Egipt şi SUA depun de mai multe luni eforturi discrete pentru a negocia o încetare a focului în războiul dintre Israel şi Hamas, însoţită de o eliberare de ostatici aflaţi în Fâşia Gaza şi de deţinuţi palestinieni din penitenciare israeliene.

Cuvântul „acord” nu a fost pronunţat nici măcar o singură dată de Netanyahu în discursul său de 50 de minute prezentat în Congresul SUA, la Washington, unde reprezentanţii familiilor ostaticilor au cerut o „întâlnire urgentă” cu negociatorii israelieni.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Prima apariție oficială a Mirabelei Grădinaru alături de Nicușor Dan. Ținuta și gesturile ei au atras toate...
Digi FM
Cum arată tânăra care poartă corset 23 de ore pe zi, de 17 ani, ca să aibă talia subțire: „Bărbați adoră...
Pro FM
Jessica Simpson, despre lupta cu kilogramele în plus: „Cuvintele pot răni și rămâne cu tine toată viața”
Film Now
Cum a ajuns Uma Thurman să joace în „Pulp Fiction”: „Era un film mic, dar am știut că e special!” Inițial...
Adevarul
Cât aur și câte bogății au luat romanii din Dacia. Cum au îmbogățit dacii Imperiul Roman
Newsweek
Pensie crescută cu 300 lei după o cerere depusă la Casa de Pensii acum un an. Ce a contestat
Digi FM
Ce i-a spus Bob Geldof lui Freddie Mercury înainte de Live Aid 1985, votat cel mai bun concert rock din lume...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Val de reacții după ce o femeie a spus că își lasă câinele singur în curte toată ziua: „Vă rog să citiți...
Film Now
Salma Hayek, dans senzual lângă piscină. Cum arată actrița în costum de baie la 58 de ani: „Tu nu...
UTV
Cum arată vila Mihaelei Rădulescu din Monaco, locul unde și-a petrecut 10 ani alături de Felix: „Acum fac...