Femeilor afgane li se va interzice să practice sporturi. „S-ar putea confrunta cu situații în care fața și corpul nu vor fi acoperite”

Data publicării:
Mi multe femei afgane participă la o discuție publică într-o sală din Kabul pe 2 august 2021, care are în vedere încălcările drepturilor omului asupra femeilor de către regimul taliban din Afganistan.
Sursă foto: Profimedia Images

Femeilor afgane, inclusiv celor din echipa națională de cricket, le va fi interzis să practice orice sport sub noul guvern taliban, potrivit unui oficial din cadrul grupului islamist, scrie The Guardian.

Într-un interviu acordat postului de televiziune australian SBS, șeful adjunct al comisiei culturale a talibanilor, Ahmadullah Wasiq, a declarat că sportul feminin nu este considerat nici adecvat, și nici necesar. „Nu cred că femeilor li se va permite să joace cricket, pentru că nu este necesar ca femeile să joace cricket”, a declarat Wasiq. „În cricket, ele s-ar putea confrunta cu situații în care fața și corpul lor nu vor fi acoperite. Islamul nu permite ca femeile să fie văzute astfel. Este era mass-media și vor exista fotografii și videoclipuri, iar apoi oamenii se vor uita la ele. Islamul și Emiratul Islamic [Afganistan] nu permit femeilor să joace cricket sau să practice sporturi în care se expun”, a declarat oficialul.

Oficialii consiliului de cricket din Afganistan au declarat că nu au fost informați oficial despre ce se va întâmpla cu echipa feminică de cricket, dar competițiile au fost deja suspendate.

Sportivele, inclusiv jucătoarele de cricket, se ascund în Afganistan de cand talibanii au preluat puterea, unele femei au povestit că au fost amenințate cu violența de către luptătorii talibani, dacă sunt prinse jucând.

Noi manifestaţii de protest au avut loc miercuri în Afganistan, în ciuda încercărilor talibanilor de a intimida orice formă de opoziţie. Un grup de femei provenite dintr-o zonă dominată de etnici hazara din vestul Kabului au ieşit la protest împotriva noului guvern, într-o serie de astfel de manifestații care au loc în mai multe orașe.

Înregistrări postate pe rețelele sociale arată cum protestatarele strigă „Un guvern fără femei va cădea”, în timp ce mărşăluiesc prin oraş. Unele aveau pancarte pe care era scris „Muncă, educaţie şi libertate”.

Unele imagini prezintă cum femeile sunt bătute pentru a înceta protestul. 

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Cum reacționează Simona Țăranu la avansurile fotbaliștilor. „Nu e mit e realitate”
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita