FOTO „Bile negre misterioase”, descoperite pe două plaje populare din Sydney. Ambele au fost închise

Data publicării:
bile
„Bile negre misterioase”, descoperite pe două plaje populare din Sydney. Ambele au fost închise. Foto: Facebook/Randwick City Council

Două plaje populare din estul oraşului australian Sydney au fost închise pe termen nedefinit după apariţia unor „bile negre misterioase”, au precizat autorităţile locale, potrivit DPA.

Plaja Coogee, populară în rândul excursioniştilor, a fost curăţată marţi după ce salvamarii „au descoperit reziduuri misterioase, de culoare neagră, în formă sferică, aduse la mal pe toată lungimea plajei”, a precizat într-un comunicat consiliul oraşului Randwick, citat de Agerpres.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„În acest stadiu, nu se ştie despre ce fel de material este vorba, însă ar putea fi nişte 'bile de catran', care se formează atunci când petrolul intră în contact cu deşeuri şi apă, de obicei în urma unor deversări de petrol sau infiltraţii”, se mai spune în comunicat.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Miercuri, plaja Gordons Bay, la nord de Coogee, a fost de asemenea închisă până la noi ordine, după ce „mai multe alte reziduuri misterioase în formă sferică au fost aduse la mal”, a precizat consiliul local.

Autorităţile locale au spus că ofiţerii de mediu au colectat mostre care urmează să fie analizate. Au adăugat că s-au făcut demersuri ca materialul să fie îndepărtat în condiţii de siguranţă, iar publicul a fost sfătuit să evite plajele afectate până la noi dispoziţii.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Final de drum pentru Ion Iliescu! Anunţul a venit când nimeni nu se aştepta, situaţie critică pentru fostul...
Digi FM
Tragedia tinereții lui Val Kilmer: și-a pierdut fratele mai mic, care s-a înecat în piscină: "Nu am revenit...
Pro FM
Starea de sănătate a lui Julio Iglesias, tot mai fragilă: „De la brâu în jos, are 500 de ani”. Afecțiunea...
Film Now
Viața după un divorț de 100 de milioane de dolari. Ce relație are regizorul Steven Spielberg cu fosta sa...
Adevarul
Distracție în paradisul din Maldive cu doar 30 de euro. Un vlogger ne arată ce nu vor agențiile de turism să...
Newsweek
Lovitură pentru sute de mii de pensii care vor scădea. Instanța a decis: „Nu e stagiu de cotizare”
Digi FM
Tragedia tinereții lui Val Kilmer: și-a pierdut fratele mai mic, care s-a înecat în piscină: "Nu am revenit...
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Leonardo DiCaprio, schimbare de look la 50 de ani: cu părul și sprâncenele vopsite, la CinemaCon 2025, unde...
UTV
Connect-R îi cere scuze lui Tudor Chirilă. „Nu vreau ca el să rămână cu această etichetă de om care...