Franța a criticat relația comercială cu China chiar în timpul vizitei dictatorului Xi Jinping: „Suntem departe de echilibru”

Data publicării:
Bruno le Maire îi strânge mâna lui Xi jinping
Le Maire îl salută pe Xi Jinping în timpul unei vizite a președintelui Macron la Beijing, în 2019. Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia Images

China și Franța trebuie să aibă „un parteneriat economic echilibrat și solid”, un mesaj prin care a criticat subtil raportul disproporționat dintre câștigurile Chinei și pierderile Franței din acestă relație comercială, regimul de la Beijing obținând un excedent de 46 de miliarde de euro din relația comercială bilaterală. Ministrul francez a făcut declarațiile în timpul vizitei dictatorului Xi Jinping la Paris.

Vizita dictatorului chinez în Franţa, unde a avut şi o întrevedere trilaterală cu preşedintele francez, Emmanuel Macron, şi cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyan, a fost marcată de discuţii tensionate asupra relaţiilor comerciale între China şi UE. 

Comisia Europeană acuză China că distorsionează concurenţa prin supraproducţie sau ajutoare de stat şi ameninţă, în consecinţă, cu sancţiuni, cum ar fi taxe vamale.

Oficialii francezi şi-au manifestat, la rândul lor, în timpul acestei vizite, nemulţumirea faţă de concurenţa făcută de produsele chineze, în timp ce liberalizarea schimburilor comerciale adusă de globalizare nu mai joacă întotdeauna în favoarea economiilor occidentale.

Astfel, ministrul francez al economiei, Bruno Le Maire, a estimat că pentru atenuarea deficitului comercial de 46 de miliarde de euro al Franţei în relaţiile cu China este acum nevoie de un parteneriat economic „echilibrat” cu regimul de la Beijing. „Dar suntem deocamdată departe de acest echilibru” a remarcat el.

„Mi se pare că nu putem vorbi despre parteneriat echilibrat atunci când excedentele comerciale sunt în Est şi deficitele comerciale sunt în Vest”, a continuat Le Maire, după ce, anterior, şi preşedintele Macron a cerut „reguli echitabile” în relaţiile comerciale cu China, ţară a cărei economie a reuşit să devină competitivă în raport cu cea occidentală şi prin urmare este acum avantajată de regulile pieţei libere.

În acest context, susţine ministrul francez al economiei, China ar trebui să aplice „reguli similare, comparabile” cu cele aplicate de Franţa şi în general de UE în materie de producţie, protecţia mediului, norme sanitare şi ajutoare de stat. El a îndemnat la un „dialog sincer şi direct” cu China, „pentru că discuţiile aprofundate sunt întotdeauna preferabile ameninţărilor cu sancţiunile”.

Însă diferendele comerciale între UE şi China sunt numeroase şi ar putea conduce la creşteri de taxe vamale. Blocul european şi-a multiplicat în ultimele luni investigaţiile ce vizează subvenţiile pe care China le acordă unor sectoare industriale, mai ales cel al vehiculelor electrice, China lansând la rândul ei astfel de investigaţii, printre care şi una care priveşte coniacul franţuzesc.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locul de muncă plătit cu 5.000 de euro unde tot ce trebuie să faci este să stai 10 zile în pat. Cum te poți...
Digi FM
Cum arată Alexia, adolescenta căreia medicii i-au replantat brațele, la doi ani de la accidentul teribil. Are...
Pro FM
De ce s-a despărțit Feli de tatăl fiicei ei. Artista, noi declarații: „Nu am vrut ca Nora să trăiască ce am...
Film Now
Kate Hudson, protagonista unui accident vestimentar. Justin Theroux a fost pe fază și a salvat-o pe actriță
Adevarul
Bărbat abandonat de ambulanță în tufișuri: „Sunt încă șocat de întâmplarea pe care am trăit-o”
Newsweek
Hotel de 2 stele la 600€. Ce sumă uriașă se ia din pensie pentru biletele de trament?
Digi FM
Mama Ronei Hartner, copleșită de durere în ziua în care fiica ei ar fi împlinit 52 de ani: „A fost o zi...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când pompierii salvează o capră blocată la etajul cinci al unui bloc din Madrid. Cum a reacționat...
Film Now
Cui a lăsat Gene Hackman averea de 80 de milioane de dolari. Un expert juridic a rupt tăcerea: „Copiii ar...
UTV
Dorian Popa își asumă noua relație! Vacanță romantică la Berlin alături de iubita misterioasă