"Frica mea e că Ucraina va deveni un nou Afganistan". Cu atenția lumii blocată pe Gaza, soldații ucraineni se tem să nu fie uitați

Data publicării:
Platoon training of 3rd Assault Brigade
Pluton de militari ucraineni din Brigada 3 Asalt se antrenează în luarea unei poziții inamice. Foto: Profimedia Images

De la începutul războiului dintre Israel și Hamas, mare parte a lumii și-a îndreptat atenția spre Orientul Mijlociu. Unii dintre soldații ucraineni aflați în prima linie pe frontul din Ucraina sunt optimişti cu privire la impactul acestui nou război asupra Kievului. Alţii însă nu sunt. Soldații se tem că ar putea rămâne fără ajutor, că opinia publică va obosi să îi susțină și că "Ucraina va deveni un nou Afganistan".

Kaneki are 24 de ani și luptă pe front, în zona Zaporojie. „Nu va dura mult. Israel contra Gaza? Se va calma repede.”, spune el, într-un reportaj realizat de The Moscow Times.

Kaneki este printre sceptici. „Chiar dacă cred că acest război va fi rapid, încă mă tem că rușii se vor folosi de faptul că atenția media va fi distrasă și vor începe să facă lucruri murdare. Cum ar fi folosească arme chimice împotriva noastră.”, spune el.

Camaradul lui, Strika, se teme că soldații Kievului vor fi uitați de restul lumii: „Mă tem că mâine Europa și Statele Unite vor decide că nu mai merită să ne ajute Ucraina și vom fi nevoiți să oprim singuri valurile nesfârșite de ruși”. Strika spune că este îngrijorat că lupta lor va fi uitată și se teme că opinia publică nu va fi îndreptată spre războiul din Ucraina. Lumea va uita tot ce s-a întâmplat, de la crimele comise de forțele ruse și de gruparea de mercenari Wagner până la sacrificiile ucrainenilor, spune el.

„Mă tem că vom fi uitați, iar Ucraina va deveni un nou Afganistan”, a afirmat soldatul. „Mă tem că opinia publică va obosi și va crede că acest război este inutil. Dar ceea ce mă sperie cel mai mult este că ne vor uita curajul și îi vor uita pe toți morții noștri și pe toți camarazii noștri care și-au sacrificat viața.”

Amândoi au îngrijorările lor cu privire la impactul războiului din Gaza: „Când ai picioarele în noroi, cel mai important lucru sunt camarazii tăi, să-i scoți în viață. Nu te gândești la nimic altceva.”

„Occidentul este prea implicat”

Smiley nu este printre sceptici, el crede că războiul din Israel va avea consecințe pozitive pentru Ucraina. „Statele Unite nu vor abandona niciodată Ucraina. Nu sunt aici pentru ochii noștri frumoși, ci pentru că nu au niciun interes să pierdem. Occidentul este prea implicat pentru a-și retrage sau reduce ajutorul”, a spus tânărul de 25 de ani.

El a explicat că Israelul și Ucraina sunt foarte diferite în ceea ce privește intensitatea conflictelor și nevoile lor de arme și echipamente. „Aici, avem nevoie de un număr uriaș de arme, obuze, oameni și muniții în fiecare zi pentru a face față Rusiei. Israelul are una dintre cele mai bune armate din lume și se confruntă cu Hamas, un mic grup terorist. Noi ne confruntăm cu armata rusă – nu este comparabil”.

Smiley mai crede că războiul din Gaza ar putea forța Israelul să înceapă să ajute Ucraina. Israelul, în ciuda faptului că este un aliat ferm al Statelor Unite, a menținut până acum o politică de echilibru și reținere în războiul Rusia-Ucraina, abținându-se să trimită ajutor militar substanțial la Kiev. Un motiv cheie pentru această politică este că Rusia controlează cerul sirian din 2015 și permite implicit avioanelor israeliene să lovească milițiile pro-iraniene din regiune. Această considerație a fost suficientă pentru ca prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu să refuze să ajute Ucraina. Însă, conflictul din Gaza ar putea schimba asta, pe măsură ce israelienii își dau seama de importanța legăturilor dintre Rusia, Iran și Hamas.

Același lucru îl crede și Vlad, operator de drone în regiunea Harkov. „Israelienii și-au dat seama că Hamas joacă și pentru ruși. Există cu adevărat acest triunghi Hamas-Iran-Rusia”, a afirmat el.

Vlad este convins că după războiul dintre Hamas și Israel, Israelul nu va avea de ales decât să ofere Ucrainei toată asistența de care are nevoie. Întrebat ce echipament ar dori să aibă, Vlad răspunde că „orice este bun”.

În legătură cu acest aspect, Smiley își dorește ca Israelul să furnizeze Kievului sistemele sale de apărare aeriană. „Dacă ne-ar putea oferi Iron Dome ar fi extraordinar”, glumește el.

Serghei, care tocmai se întorsese dintr-o misiune în Donețk la momentul acestor interviuri, este mult mai îngrijorat de situația de pe front.

„Cea mai mare teamă a mea este că lumea va arde, iar acest coșmar de sânge, moarte, noroi, mizerie nu se va termina niciodată. Mi-e teamă că acest nou război din Orientul Mijlociu va duce la un al treilea război mondial.”, a declarat el.

Totodată, Serghei a mărturisit că se teme că lumea îi va uita. „Luptăm de aproape doi ani. Ajutorul occidental pe care îl primim este printre picături, dar ne ajută să supraviețuim. Dar nu trebuie să subestimăm aspectul psihologic al sprijinului din partea opiniei publice occidentale.”

De asemenea, el se teme că nu se va mai putea întoarce niciodată la viața civilă.

„Cu cât trec mai multe zile, cu atât mai mult urăsc ceea ce am devenit din cauza acestui război și din cauza rușilor. Urăsc această fiară însetată de sânge în care m-am transformat, mă tem că nu voi reveni niciodată la normal și în fiecare zi trebuie să lupt împotriva disperării. Tot ce pot face este să fiu acolo pentru camarazii mei, să fiu un bun luptător, să am grijă de ei, să-i salvez. Dacă te gândești prea mult la politică, poți înnebuni. Tot ce vreau este să merg acasă, să cumpăr un buchet de flori, să mă întind în iarbă și să privesc cerul albastru. Dar ne vom lupta până la capăt, până la ultima noastră suflare.”, mai spune el.

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
ADN-ul lui Alain Delon, solicitat într-o instanţă elveţiană pentru a determina o posibilă paternitate...
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...