Galerie Foto Furtună extremă și inundații istorice în Dubai și Qatar, exact în timpul vizitei premierului Marcel Ciolacu
Data actualizării: Data publicării:
În Dubai, a plouat în 12 ore cât într-un an. FOTO: Profimedia Images
Inundațiile fac prăpăd în țările din Golful Persic. În Dubai, a plouat în 12 ore cât într-un an. Aeroportul a fost închis după ce pista s-a transformat într-un lac. În Oman, 18 oameni și-au pierdut viața în inundații istorice. Zece copii au murit într-un autobuz luat de ape. Alertă de inundații este și în Arabia Saudită, Kuweit și Qatar. De ieri, premierul Marcel Ciolacu a plecat într-o vizită oficială de două zile, în Qatar și Emiratele Arabe Unite.
A plouat în 12 ore cât într-un an în cel mai mare oraș din Emiratele Arabe Unite. Aeroportul Internațional din Dubai a fost temporar închis și zeci de curse au fost anulate sau redirecționate, după ce ploile torențiale au transformat pista într-un lac. Pe autostrăzi, șoferii fie au rămas blocați în mașini, fie le-au abandonat, în timp ce la metrou apa le-a ajuns oamenilor până la glezne.
Imagini distribuite online au arătat pistele Aeroportului Internațional Dubai – recent desemnat al doilea cel mai aglomerat din lume – sub apă, în timp ce avioanele arătau mai degrabă ca niște bărci care încercau să se miște pe aeroportul inundat. Operaţiunile de pe Aeroportul Internaţional Dubai (DXB) au fost suspendate marţi timp de 25 de minute.
Ploaia a fost atât de puternică și de rapidă, încât unii șoferi au fost forțați să-și abandoneze vehiculele în timp ce drumurile s-au transformat în râuri. Videoclipuri postate pe rețele sociale au arătat un mall inundat și case cu parterul plin de apă.
Dubai – ca și restul Emiratelor Arabe Unite – are un climat cald și uscat. Ca atare, ploile sunt rare și infrastructura nu poate face față fenomenelor meteo extreme care vor deveni mai frecvente din cauza acțiunilor umane. Ploaia care a afectat Dubaiul este asociată cu un front de precipitații care traversează Peninsula Arabică și se deplasează prin Golful Oman. Același sistem aduce, de asemenea, vreme neobișnuit de umedă în Oman și în sud-estul Iranului.
Viiturile au lovit puternic și capitala Regatului Bahrein, unde autoritățile au emis avertismente de furtună. Cetățenii au fost sfătuiți să nu se apropie de copaci sau panouri publicitare, pentru că ar putea fi doborâte de vântul puternic. Zeci de mașini au fost luate de ape chiar din fața locuințelor.
Mai multe țări din Golful Persic sunt în alertă de inundații, inclusiv Kuweit, Arabia Saudită și Qatar. Școlile din Oman și Emiratele Arabe au fost închise, iar cursurile au loc de la distanță. Asta în timp ce oamenii, inclusiv angajații din instituțiile guvernamentale, au primit ordin să lucreze de acasă.
Marcel Ciolacu s-a întâlnit marți ccu românii stabiliţi în Qatar, cărora le-a transmis că este convins că în această ţară câştigă mult mai bine din punct de vedere financiar decât ar câştiga în România, dar le-a mai spus şi că îşi doreşte ca ei să revină în ţară. Azi el își continuă vizita în Emiratele Arabe Unite.
Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale
Noi și partenerii noștri 136 stocăm și/sau accesăm informații pe dispozitivul dvs., precum identificatorii cookie unici pentru prelucrarea datelor cu caracter personal. Puteți accepta sau gestiona alegerile dvs. făcând clic mai jos sau în orice moment, pe pagina cu politica de confidențialitate. Aceste alegeri vor fi raportate partenerilor noștri și nu vă vor afecta navigarea.Mai multe detalii
Noi si partenerii nostri (retelele de socializare si agentiile de publicitate partenere, precum si furnizorii nostri de servicii de date analitice) prelucram date pentru a permite website-ului sa functioneze, pentru a personaliza continutul si anunturile publicitare afisate in functie de interesele si/sau profilul dvs., pentru a va oferi functionalitati aferente retelelor de socializare si pentru a analiza traficul pe website. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Aceste drepturi pot fi exercitate prin modalitatea indicata aici. Prin click pe “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tuturor Tehnologiilor de tip Cookie, care implica inclusiv acceptul dvs. cu privire la stocarea/accesarea informatiilor de catre Vendor-ii cu care colaboram. Prin click pe “VREAU SA MODIFIC SETARILE INDIVIDUAL” puteti schimba preferintele in mod individual, mai putin cele legate de cookie strict necesare pentru functionarea website-ului.
Atât noi, cât și partenerii noștri prelucrăm datele pentru a oferi:
Stocarea și/sau accesarea informațiilor de pe un dispozitiv. Utilizarea profilurilor pentru selectarea conținutului personalizat. Dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor. Măsurarea performanței reclamelor. Utilizarea profilurilor pentru selectarea publicității personalizate. Crearea profilurilor de conținut personalizat. Crearea profilurilor pentru publicitate personalizată. Măsurarea performanței conținutului. Înțelegerea publicului prin statistici sau combinații de date din surse diferite. Utilizarea de date limitate pentru a selecta publicitatea. Utilizarea datelor limitate pentru a selecta conținutul. Date precise de geolocație și identificarea prin scanarea dispozitivului.