O gafă a oficialilor americani, după atacul de la Manchester, a "iritat" autoritățile britanice

Data actualizării: Data publicării:
World Reacts To Manchester Bombing
Foto: Guliver/Getty Images

Numele atacatorului sinucigaș de la Manchester a fost făcut public de către oficiali americani, înainte ca poliția britanică să confirme identitatea bărbatului. Acest gest ar fi putut periclita ancheta în desfășurare a autorităților din Regatul Unit, în condițiile în care poliția îi caută acum pe complicii lui Salman Abedi.

World Reacts To Manchester Bombing
Foto: Guliver/Getty Images

Numele lui Salman Abedi a apărut în presă marți, iar jurnaliștii au citat drept surse mai mulți oficiali americani. Poliția britanică a refuzat inițial să confirme informațiile, însă după două ore a admis faptul că suspectul atentatului este, într-adevăr, Salman Abedi, un cetățean britanic de origine libiană.

Potrivit The Guardian, scurgerea în presă a informațiilor despre atacator ar putea înrăutăți relațiile dintre SUA și Marea Britanie, dar și relațiile Americii cu aliații săi, care ar putea refuza pe viitor să mai împărtășească informații cu SUA.

Guvernul britanic afirmase marți că are deja câteva nume în legătură cu atacul în care au murit 22 de persoane, iar alte 59 au fost rănite, însă că nu le va face publice până la finalizarea anchetei.

Amber Rudd, secretar de stat britanic, a declarat într-un interviu pentru Radio 4 că este "iritant" când oficialii scurg informații sensibile în presă și a criticat autoritățile americane pentru că au pus în pericol investigația. Rudd a mai adăugat și că le-a cerut expres oficialilor SUA să dea asigurări că astfel de lucruri nu se vor mai întâmpla pe viitor.

Lipsa de discreție a autorităților americane vine după scandalul în care a fost implicat președintele Donald Trump, după ce s-a aflat că a dezvăluit informații secrete oficialilor ruși, pentru a arăta cât de bine informat este.

Thomas Sanderson, directorul proiectului de amenințări internaționale al Centrului de Studii Strategice, a declarat că dezvăluirile americanilor au fost o greșeală: "Brusc, ai 10.000 de reporteri care au înconjurat casa atacatorului, când poliția și-ar fi dorit mai degrabă o abordare mai subtilă. Această administrație este una din care se scurg multe informații. Marea Britanie și Israelul sunt unele dintre cele mai mari surse de informații secrete din lume. Acum se vor gândi de două ori înainte să împărtășească aceste informații".

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât timp vom mai strânge cureaua. Începe austeritatea, vin taxe noi și prețuri greu de dus
Digi FM
Un român care lucrează în Elveția, viral pe TikTok, după ce a dezvăluit câți bani câștigă în fiecare lună...
Pro FM
Fiica lui Liviu Vârciu va „bifa” prima intervenție estetică la doar 22 de ani. Fanii, vehemenți: „Nu, ăsta e...
Film Now
Clint Eastwood, declarații despre interviul care a făcut înconjurul lumii: „E în întregime fals!”
Adevarul
Cât cheltuiește Rusia pentru a lansa un atac de amploare cu drone și rachete asupra Ucrainei. Estimările...
Newsweek
Știrea că se vor plăti asigurări de sănătate la toate pensiile a panicat pensionarii. Ce e adevărat?
Digi FM
Dan Tanasă de la AUR, sancționat de internauți, după un comentariu la pozele Andreei Bălan: "De asta te-a...
Digi World
Mărturisirile emoționante ale unei femei care susține că a fost în moarte clinică timp de 24 de minute...
Digi Animal World
Reacția unui taur când este urmărit de doi jaguari. Animalul nu s-a lăsat deloc intimidat de feline
Film Now
Halle Berry, după ce a fost criticată pentru că s-a filmat în pat, alături de iubitul ei, de Ziua Mamei...
UTV
Roxana Nemeș este însărcinată cu gemeni, după 5 ani de luptă și patru fertilizări in vitro: „M-am aruncat în...