Germania: 300 de persoane s-au adunat în fața unei moschei din Berlin, în ciuda interdicțiilor

Data publicării:
moschee
FOTO: www.philosophia-perennis.com

Aproximativ 300 de persoane s-au adunat în faţa unei moschei din Berlin, în pofida interdicţiei privind adunările publice, conform informaţiilor furnizate de poliţia germană, citate de dpa, citată de Agerpres.

Se pare că mulţimea de credincioşi musulmani a răspuns chemării la rugăciune a moscheii Dar-as-Salam din districtul Neukoelln, din sud-estul capitalei.

Imamul moscheii şi ofiţerii de poliţie sosiţi la faţa locului "au reuşit doar parţial să îi convingă pe cei prezenţi să păstreze distanţa". În urma cooperării autorităţilor cu imamul moscheii, rugăciunile de vineri au fost în scurt timp oprite.

Conducerea moscheii a dat asigurări poliţiei că va insista din nou pe reţelele de socializare asupra faptului că oamenii nu trebuie să răspundă personal chemării la rugăciune şi că astfel de apeluri vor fi suspendate imediat în cazul în care mulţimile vor apărea din nou la moschee.

Germania a înăsprit luna trecută restricţiile privind libertatea de mişcare.

Populaţia trebuie să reducă toate contactele la minimum absolut, să menţină o distanţă personală de cel puţin 1.5 metri, să iasă doar cu membrii propriei familii sau în grupuri de cel mult două persoane şi să evite adunările.

Redactare G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...