Germania este pe punctul de a se răzgândi: ar putea prelungi, totuși, durata de exploatare a centralelor sale nucleare

Data publicării:
centrala nucleara de la emsland
Centrala nucleară de la Emsland, din vestul Germaniei, este una dintre cele trei care mai sunt în funcțiune și care ar trebui să se închidă la sfârșitul anului 2022 Foto: Profimedia Images

Confruntată cu amenințarea de a nu mai primi deloc gaze din Rusia, Germania ar putea prelungi durata de viaţă a ultimelor sale centrale nucleare rămase în producție, potrivit unui anunț făcut luni de Ministerul german al Economiei. Guvernul de la Berlin avea de gând să închidă cele trei centrale nucleare la sfârșitul anului.

Cancelarul Olaf Sholz anunțase în weekend că Germania va reporni centralele electrice pe cărbune și păcură, ca să acopere golul lăsat de lipsa gazului rusesc. Este vorba de 16 centrale, care erau închise și oprite. Pentru alte 11, care încă funcționau, au fost prelungite autorizațiile. Cancelarul Olaf Scholz a spus sâmbătă că decizia a fost luată cu inima grea și că este doar una temporară, iar obiectivele Germaniei în privința climei rămân în vigoare. În schimb, guvernul de la Berlin - care îi are în componență pe ecologiști - nu părea înclinat să extindă autorizațiile de funcționare, care expiră la finalul anului, pentru cele trei centrale nucleare încă în funcție, deși acestea sunt mult mai puțin poluante.

Într-adevăr, într-o primă evaluare, realizată în luna martie, specialiştii din ministerele Mediului şi Economiei nu au recomandat prelungirea duratei de viaţă a centralelor nucleare, citând obstacole legale, dar şi probleme legate de autorizaţii şi asigurări, necesitatea unor teste de siguranţă extinse şi posibil costisitoare, precum şi lipsa combustibilului nuclear necesar pentru ca centralele să poată funcţiona în continuare.

Opoziţia conservatoare CDU/CSU a dat vina pe Verzi, care au portofoliul de la Economie, pentru rezistenţa guvernului de la Berlin faţă de dosarul energiei nucleare, subliniind că este vorba de o opoziţie de natură ideologică. În replică, purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Berlin, Christiane Hoffmann, a spus că problema prelungirii duratei de viaţă a centralelor nucleare este una de natură tehnică pentru guvern, şi nu una ideologică, relatează Agerpres.

„Vom face din nou calculele”

Ultimele trei centrale nucleare care mai funcţionează în Germania sunt programate să fie închise până la sfârșitul acestui an, după ce fostul cancelar Angela Merkel a promis că va renunţa la energia nucleară ca urmare a accidentului de la centrala nucleară Fukushima din 2011. Diminuarea livrărilor de gaze naturale ruseşti spre Germania via conducta Nord Stream 1 a dat însă un argument în plus susţinătorilor energiei nucleare atât din Germania, cât şi din Europa.

Aceste trei centrale nucleare au furnizat 6 la sută din producţia de electricitate a Germaniei în primul trimestru al acestui an.

În acest context, Ministerul german al Economiei a anunțat luni că operatorii de reţea au cerut efectuarea unei a doua evaluări cu privire la viabilitatea energiei nucleare. „Vom face din nou calculele şi vom lua o decizie pe baza unor lucruri clare”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului german al Economiei.

Rezultatele noii evaluări sunt aşteptate peste câteva săptămâni, a precizat oficialul.

Noua evaluare va avea în vedere impactul potenţial al preţurilor mai mari la gaze asupra preţurilor la electricitate, posibilitatea unor întreruperi mai ample în aprovizionare cu gaz şi oprirea producţiei la centralele nucleare din Franţa, arată un document al Ministerului german al Economiei consultat de Reuters.

În plus, testele de stres vor analiza situaţia specială existentă în sudul Germaniei şi în landul Bavaria, unde centrala nucleară de la Isar II este programată să fie închisă la finele acestui an. Acest land depinde de centralele pe gaze şi are puţine termocentrale pe cărbune, precum şi o producţie mică de energie electrică eoliană, se mai arată în documentul menţionat.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pe câți bani cântă la nunți Irina Loghin, în 2024! Suma nu este deloc mică, de ce cere atât
Digi FM
A murit soția lui Iosif Rotariu! Care au fost ultimele cuvinte pe care aceasta i le-a adresat fostului...
Pro FM
Autopsia secretă a lui Elvis Presley. Care ar fi adevărata cauză a morții legendarului cântăreț
Film Now
Blonda despre care Kevin Costner spune că e o "frumusețe incontestabilă" și "o mare actriță". Cum i-a întors...
Adevarul
Cele trei mari victorii ale dacilor contra romanilor. Într-o bătălie celebră războinicii daci au capturat...
Newsweek
Câți ani trebuie să muncești pentru 6.000 lei pensie la recalculare. Cât e indicele de corecție?
Digi FM
Violeta Bănică, adevărul despre relația cu fratele ei, Radu Ștefan: „Nu ne cunoșteam, dar de la 13 ani am...
Digi World
Cât de nocive sunt pentru sănătate uscătoarele de rufe pe care le avem acasă. Avertismentul lansat de oamenii...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Fiica cea mică a lui Brad Pitt pare să taie total legăturile cu tatăl ei. Gestul public al adolescentei de 15...
UTV
(VIDEO) Tanara Speranta a Gimnasticii Romanesti: Amalia Lica are 15 ani si a castigat 4 medalii de aur la...