Germania înființează o echipă operativă pentru combaterea tentativelor externe de amestec în procesul electoral

Data actualizării: Data publicării:
drapelul germaniei in fata parlamentului
Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Serviciul de informaţii interne ale Germaniei (BfV) a creat o echipă operativă pentru a zădărnici orice tentativă a vreunui alt stat de a influenţa viitoarele alegeri federale, după avertismentul din luna octombrie privind acţiuni de spionaj şi sabotaj sprijinite de Rusia, transmite Reuters.

BfV a afirmat că înaintea alegerilor anticipate prevăzute pentru 23 februarie ar putea avea loc încercări de dezinformare, atacuri cibernetice, spionaj sau sabotaj.

„Pe fondul războiul rus de agresiune contra Ucrainei, Rusia probabil are cel mai mare şi cel mai evident interes de a influenţa alegerile în favoarea sa”, a afirmat BfV într-un comunicat.

Asemenea actori ar putea căuta să sprijine activ candidaţi individuali sau partide ori să discrediteze alţi candidaţi şi partide sau însuşi procesul democratic, a adăugat BfV, notează Reuters, citată de Agerpres.

Germania este al doilea mare susţinător financiar şi militar al Ucrainei, stat invadat de forţele ruse în urmă cu aproape trei ani. Această realitate a avut ca rezultat un „comportament tot mai agresiv” din partea Kremlinului faţă de Germania şi faţă de alţi aliaţi ai Ucrainei, a avertizat BfV în octombrie.

Un alt pericol este reprezentat de atacurile cibernetice şi de folosirea inteligenţei artificiale pentru a produce mesaje video false pentru a înşela alegătorii, a explicat Serviciul de informaţii interne german.

În luna aprilie, un lider al partidului „Alternativa pentru Germania” a fost acuzat că a primit bani de la un website de ştiri pro-rus.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Brigitte Macron, gesturi neaşteptate în Marea Britanie! Cei prezenţi nu au putut crede, ce a făcut la ultimul...
Digi FM
Ana de Armas, de la revelația Bond Girl și promisiunea unei vieți de superstar, la eșecuri de box office. Ce...
Pro FM
Cum își petrece Jessie J timpul după intervenția chirurgicală pentru cancer. Artista, recunoscătoare: „Cea...
Film Now
Zvonurile despre presupusa relația dintre Jennifer Aniston și Jim Curtis, amplificate. Comentariul lăsat de...
Adevarul
Scandal internațional legat de chatbotul Grok al lui Elon Musk. Polonia cere o anchetă europeană după...
Newsweek
Veste excepțională pentru cine trece la pensie limită vârstă. Pensiile vor crește până la 1 august
Digi FM
Adevărul despre divorțul dintre Denise Richards și Aaron Phypers: „Tot ce făceau era să se certe!” Actrița a...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Cinci papagali, recent donați la o grădină zoologică din Anglia, au înjurat vizitatorii. Angajații, nevoiți...
Film Now
Reuniune de senzație. Distribuția filmului "Mumia", împreună la 26 de ani de la premieră. "Un film...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu