Guvernul britanic vrea să monitorizeze migranții cu brățări electronice

Data publicării:
Guvernul britanic vrea să monitorizeze migranții cu brățări electronice
Guvernul britanic vrea să monitorizeze migranții cu brățări electronice. Foto: Profimedia Images

Ministerul de Interne al Regatul Unit ia în considerare monitorizarea cu brăţări electronice a migranților intraţi în ţară ilegal, scrie presa britanică, potrivit dpa, preluată de Agerpres.

Conform cotidianului The Times, oficialii analizează această posibilitate de a-i împiedica să se sustragă controlului pe migranţii care nu pot fi cazaţi în unităţile de detenţie, a căror capacitate este limitată.

Legea privind migraţia ilegală obligă guvernul să îi reţină şi să îi expulzeze în Rwanda sau într-o altă ţară considerată sigură pe cei care intră ilegal în Regatul Unit.

Deoarece spaţiile de cazare ale Ministerului de Interne sunt insuficiente, oficialilor din această instituţie li s-a cerut să "aprofundeze" alternative, arată publicaţia citată. Soluţia preferată ar fi creşterea numărului de locuri de detenţie, însă se vehiculează şi ideea brăţărilor electronice sau sistarea alocaţiei pentru cei care nu se prezintă regulat în faţa autorităţilor.

O sursă ziarului The Times a declarat că "Monitorizarea cu brăţări a fost întotdeauna apreciată de Home Office (Ministerul de Interne) şi este opţiunea preferată faţă de sistarea ajutorului financiar, care ar fi dificilă legal deoarece ar exista riscul ca migranţii să rămână în mizerie".

La întrebarea dacă brăţările electronice sunt luate în considerare, o sursă apropiată de ministrul de interne Suella Braverman a răspuns: "Deja facem asta".

Datele publicate săptămâna trecută de minister arată că anul acesta au traversat deja Canalul Mânecii 19.000 de migranţi, în ciuda promisiunii premierului Rishi Sunak că va "opri bărcile". Restanţele sistemului de acordare a azilului au ajuns la un nivel record: la sfârşitul lui iunie erau 175.000 de cereri în privinţa cărora nu s-a luat decizia iniţială. Costul pentru contribuabili aproape s-a dublat în ultimul an, ajungând la aproape patru miliarde de lire sterline (circa 4,6 miliarde de euro).

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri