Galerie Foto Imagini impresionante cu mii de ucraineni pentru care stațiile de metrou din Harkov înseamnă noua casă. Unii sunt acolo de o lună

Data publicării:
ucraineni din harkov in statii de metrou
Mii de locuitori din Harkov se adăpostesc în stațiile de metrou din oraș. FOTO: Getty Images

Mii de locuitori din Harkov se adăpostesc în stațiile de metrou din oraș, unii dintre ei fiind acolo de la începutul invaziei.

În imaginile impresionante care au făcut înconjurul lumii se văd adulți și copii. Mulți dintre cei care au căutat adăpost în fața bombardamentelor care au lovit orașul sunt bătrâni neajutorați. 

Mii de locuitori din Harkov se adăpostesc în stațiile de metrou din oraș
Mii de locuitori din Harkov se adăpostesc în stațiile de metrou din oraș

Fiecare a încercat să își găsească un loc unde să își așeze o saltea, un scaun și câteva pungi cu haine și obiecte de igienă. Unii au loc pe scări și au rămas acolo, iar alții s-au așezat aproape de liniile de metrou. Nu mai este aproape niciun loc liber, așa că mulți stau unii alături de alții, încercând să se încurajeze în fața tragediei care i-a lovit din 24 februarie, de când Rusia a atacat Ucraina.

Autoritățile au decis ca stațiile metroului să fie folosite ca refugiu pentru cei care nu au apucat să fugă din fața bombardamentelor armatei ruse.

Zece milioane de oameni au fugit până acum din casele lor din Ucraina din cauza invaziei ruse, potrivit Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați.

Ultimul atac asupra regiunii Harkov a avut loc luni, dând forțele armate ruse au lansat rachete asupra orașului Liubotin, distrugând mai multe case, spun oficialii ucraineni citați de BBC.

Procuratura regională din Harkov a precizat într-un mesaj pe Telegram că atacul a rănit șapte persoane. Oficialii au recuperat cadavrul unei persoane de sub dărâmături.

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri